Data publicării:
• Proiectul politic al USR-ului. Bogdan Chirieac: Tipul acesta de politician minte de „n“ ori în fiecare zi
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarațiile lui Dan Barna, liderul USR, care a vorbit despre corupția din România.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarațiile lui Dan Barna referitoare la corupția din România:
„Sub conducerea magistrală a ministrului de la fondurile europene, domnul Ghinea, zis și ministrul zero fonduri când a fost prima dată în această funcție, în 2016, firește că nu există corupție. Nu atragi niciun ban european, nu există niciun fel de corupție, e corect ce a spus domnul Barna. Altminteri, discursul domniei sale, ca om politic, este corect. Ce a făcut mai mult rău României, corupția, sau imaginea asta de cea mai coruptă țară din Europa? Eu cred că amândouă au alungat investitorii din țara noastră. Dânsul, ca om politic, spune corect hai să facem proiectele și corupția să vedem, că avem atâtea organe care ne păzesc. Poate că își fac și ele datoria și cine bagă mâna se alege cu brățări de oțel. Dar nu faci din corupție pilonul politic al unui partid, cum a făcut USR-ul, și brand-ul de țară. Din nefericire, brand-ul de țară al României e în continuare corupția, ceea ce nu e cazul. România nu e mai coruptă decât alte state din Uniunea Europeană“, e de părere Bogdan Chirieac.
Proiectul politic al USR-ului
„Tipul acesta de politician minte de n ori în fiecare zi. Nu au nici măcar consecvența să spună o lună într-un fel și o lună în alt fel. Deci, ei vorbesc tot ceea ce cred dânșii că le este folosit în proiectul politic pe care îl au. Nu îmi e foarte clar proiectul politic pe care îl au cu România, dar, în orice caz, probabil că și-l știu dânșii. Atunci nu e niciun fel de problemă. De azi pe mâine, de la o oră la alta, se schimbă discursul. Ăsta e politicianul de tip nou“, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News