Proiectul pentru înfiinţarea Tribunalelor Muncii a fost înaintat Parlamentului de către CSDR
În urma întâlnirii liderilor confederaţiilor sindicale cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, din data de 12 septembrie a.c., reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România - CSDR au transmis Parlamentului un proiect de lege privind înfiinţarea Tribunalelor Muncii ca instanţe specializate să judece litigiile privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
“Proiectul de lege privind înfiinţarea Tribunalelor specializate pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale” ţine cont de necesitatea asigurării unui act de justiţie competent în materie, de numărul mare al cauzelor în domeniul relaţiilor de muncă şi al asigurărilor sociale aflate pe rolul instanelor de judecata, de asigurarea unor judecăţi cu celeritate a acestor cauze.
Proiectul nu implică alocarea unor resurse materiale şi umane suplimentare, activitatea instanţelor desfăşurându-se cu personalul încadrat în prezent la tribunalele civile de drept comun (judecători, asistenţi judiciari, grefieri, arhivari, informaticieni). Tribunalele specializate pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale judecă astfel, în primă şi ultimă instanţă, litigiile privind conflicte de muncă şi conflicte de drepturi, şi în primă fază litgiile privind asigurările sociale.
“Dezideratul partenerilor sociali, Stat, sindicate şi patronate, pentru înfiinţarea tribunalelor muncii este în principal de a asigura specializarea instanţei, a judecătorilor şi responsabilizarea asistenţilor judiciari, măsuri menite să contribuie la profesionalizarea actului de justiţie, dar mai ales la asigurarea celerităţii în desfăşurarea proceselor. Soluţia legislativă propusă de CSDR ţine seama de numărul mare de cauze existente la nivelul fiecărui tribunal şi curte de apel, fiind bine cunoscut faptul că numărul litigiilor în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale în ultimul an s-a dublat de la cca. 50.000 de litigii în anul 2009 la peste 100.000 de litigii în anul 2010, iar trendul în această materie în condiţiile actuale, este în vădită creştere – a declarat Iacob Baciu, preşedintele CSDR.
În vederea realizării unei judecăţi echitabile şi imparţiale, asistenţii judiciari vor realiza si procesul de mediere a cauzelor privind conflictele de muncă şi conflictele de drepturi, procedură care este menită să degreveze instanţele de procedura jurisdicţională în soluţionarea conflictelor de muncă şi să conducă la soluţionarea acestor cauze într-un termen scurt.
Proiectul de lege mai impune condiţii speciale pentru dobândirea calităţii de judecător specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale precum şi posibilitatea dobândirii calităţii de judecător a asistenţilor judiciari, în scopul asigurării unui corp de profesionişti specializaţi în materia relaţiilor de muncă şi asigurări sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News