Proiecte de lege supuse aprobării în ședința de miercuri a Guvernului
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un act normativ în baza căruia va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică.
Proiectul de lege supus aprobării este cel privind denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică, precum şi a Statutului acestei bănci, potrivit Agerpres.
"Guvernul României va transmite notificarea oficială de denunţare a Convenţiei BICE şi de retragere din acţionariatul băncii. Retragerea din acţionariatul BICE se va face în termen de cel puţin 6 luni de la notificare, conform prevederilor art. IX din Convenţia BICE.
Se va urmări coordonarea cu Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria în scopul asigurării unei ieşiri simultane din BICE şi stabilirii unor modalităţi similare de ieşire, care să asigure o protecţie corespunzătoare a intereselor statelor membre care se retrag", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Tot miercuri, Guvernul va adopta şi un proiect de lege pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova.
În baza acestui proiect, Guvernul României va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii.
Proiect - Strategia Naţională privind Siguranţa Rutieră pentru perioada 2022-2030
Adoptarea documentului vizează, conform notei de fundamentare: "o mai bună comunicare în siguranţa rutieră, atât la nivel interinstituţional, cât şi în relaţia cu societatea civilă şi presa, cu scopul conştientizării opiniei publice cu privire la responsabilitatea individuală şi la riscurile traficului rutier, prin desemnarea unor purtători de cuvânt/experţi în comunicare pe domeniul siguranţei rutiere; introducerea ratingului de siguranţă a infrastructurii rutiere, un mecanism de clasificare a tronsoanelor rutiere din punct de vedere al gradului de risc, conform Directivei (UE) 2019/1936 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 de modificare a Directivei 2008/96/CE privind gestionarea siguranţei infrastructurii rutiere; operaţionalizarea unui sistem automat de detecţie şi constatare a abaterilor pentru creşterea siguranţei rutiere".
Proiect - acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, în vederea asigurării unei bunei funcţionări a sistemului energetic.
"Prin acest proiect de act normativ, se propune scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, constând în 129.484 kg motorină, 112.792 kg benzină şi 5.000.000 kg păcură, în valoare de 18.954.000 lei, exclusiv transportul", se arată în nota de fundamentare.
Proiect - probarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui şi Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia Azil şi Integrare, pentru protecţia populaţiei refugiate în contextul escaladării conflictului din Ucraina. Valoarea ajutoarelor umanitare acordate în acest este de 1.540.208,40 lei, exclusiv TVA.
Proiect - scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Ucraina, pentru protecţia populaţiei refugiate în contextul escaladării conflictului de pe teritoriul ucrainean. Ajutorul acordat, care constă în produse alimentare, produse de strictă necesitate, precum şi benzină şi motorină, are o valoare 9.815.369,37 lei, exclusiv TVA, exclusiv transportul.
Vor fi aprobaţi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Bacău - Paşcani", în judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi.
Executivul va adopta şi o hotărâre privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
"Prin prezentul proiect de act normativ se desemnează un număr de 211 arii speciale de conservare, care corespund siturilor de importanţă comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare, în conformitate cu planurile de management aprobate. Măsurile de conservare sunt mecanismele şi acţiunile efective care trebuie instituite pentru un sit Natura 2000, cu scopul de a realiza obiectivele de conservare a sitului", se arată în nota de fundamentare.
Va fi adoptat şi un memorandum având ca temă încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român a schemelor de ajutor de minimis - Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation ROMANIA"; Programul naţional multianual de microindustrializare; Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News