Progrese importante în proiectele energetice din România. Burduja: România va fi a treia țară din lume cu o astfel de facilitate / video
Sebastian Burduja, ministrul Energiei în Guvernul Marcel Ciolacu, a vorbit despre progresele semnificative în proiectele energetice din România, inclusiv investițiile în Transelectrica, precum și dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
Sebastian Burduja a vorbit despre investițiile semnificative în infrastructura energetică a României. Ministrul Energiei a menționat că Transelectrica beneficiază de fonduri nerambursabile de aproximativ 600 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, pentru interconexiuni importante. De asemenea, rețeaua de distribuție este modernizată cu fonduri de 1,2 miliarde de euro, ceea ce permite acomodarea unui număr mai mare de prosumatori, cu o capacitate totală de peste 2000 MW.
„Cum faceți cu Transelectrica?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Transelectrica se mișcă și ea, să știți. Are pe Fondul pentru Modernizare undeva la 600 de milioane de euro, bani nerambursabili, tot așa, semnați în parte pe vremea domnului Popescu, în parte pe mandatul meu, și sunt linii de interconexiune foarte importante.
Dincolo de asta, modernizăm și rețeaua de distribuție. Aici, am semnat deja pe 1.2 miliarde de euro nerambursabili. Ce înseamnă asta? Înseamnă că acomodăm mai mulți prosumatori, o temă foarte importantă. Avem peste 2000 de MW astăzi la prosumatori.”, a spus Sebastian Burduja.
„Ce înseamnă? Că schimbați cablurile la Transelectrica?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Da. Se întăresc, se duc în subteran, fac față mult mai ușor la condiții meteorologice deosebite, acomodează mai multe puncte de consum, mai mulți prosumatori, chiar capacități de producție.
Deci sunt investiții, pentru că România, în rețeaua de distribuție și transport, a investit destul de puțin în toți acești ani. În mare măsură, în sectorul energetic, noi trăim de pe urma investițiilor de dinainte de '89.”, a spus ministrul Energiei.
„România va avea a treia facilitate din lume"
Sebastian Burduja a confirmat că există progrese în proiectele reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, menționând că până la sfârșitul anului va fi semnat un contract important. Ministrul Energiei a subliniat importanța unei instalații de detritiere, România devenind astfel a treia țară din lume cu o astfel de capacitate.
„Se întâmplă ceva cu 3 și 4 la Cernavodă?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Da. Nu vreau să dau o veste înainte să fie finală, dar până la sfârșitul acestui an veți avea un progres real. Asta înseamnă practic semnarea celui mai important contract cu consorțiul care s-a format Fluor and Sargent & Lundy, deci, canadienii și italienii care au făcut și 1, și 2, acolo, plus două companii americane imense.”, a spus Sebastian Burduja.
„Înțeleg că sunt băgați și coreenii, care sunt foarte serioși.”, a completat Bogdan Chirieac.
„Coreenii posibil să aibă un rol în construcția în sine. Ei, acum, sunt în șantier la instalația de detritiere. Deci e o instalație, sunt doar alte două în lume, România o face pe a treia. Ea scoate tritiu din apa grea care circulă. E agent de răcire, e combustibil candidat la viitoarele reactoare de fuziune nucleară. Deci, România va avea a treia facilitate din lume și este un proiect în execuție.”, a spus Sebastian Burduja la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News