Data publicării:

Programul „Prima casă” va continua și în 2013

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
accident
accident

Programul „Prima casă” va continua și în 2013, iar garanțiile vor fi suplimentate cu 200 de milioane de euro, astfel încât fondurile să fie suficiente până la mijocului anului viitor.

Autor:Andreea Sevici

Potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, finanţatorii care au beneficiat de alocări din plafonul aferent anului 2012 vor putea să folosească în totalitate diferențele dintre sumele alocate şi neangajate până la data de 31 decembrie 2012 în cursul anului 2013.

BCR, BRD, CEC Bank, Banca Transilvania, OTP, Unicredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Bank, Credit Agricole şi Leumi Bank, 9 dintre cele 16 bănci participante la a patra etapă a proiectului, au solicitat alocarea de sume din plafonul suplimentar de 200 milioane euro.

Conform legislației actuale, sumele pot fi utilizate doar până la sfârșitul acestui an, urmând să fie publicate pe site-ul FNGCIMM şi Ministerului Finanţelor Publice până la 15 ianuarie 2013.

În cazul în care hotărârea va fi aprobată, băncile vor putea beneficia de alocarea plafonului imediat ce sumele anterioare au fost epuizate, "evitându-se astfel instalarea panicii provocate de oprirea creditării persoanelor fizice care au întreprins demersuri şi au efectuat cheltuieli pentru a intra în program, respectiv au semnat antecontracte de vânzare cu termene stricte de perfectare a contractelor de vânzare-cumpărare", se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel