Programul Casa Verde Fotovoltaice, înscrieri suspendate. AFM, precizări
Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat în data de 10 septembrie 2019 înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcționare a acestui proces.
"În urma solicitărilor primite din partea persoanelor fizice, cu privire la valabilitatea documentelor care trebuie depuse în vederea obținerii finanțării în cadrul Programului, respectiv certificatele de atestare fiscală și extrasul de carte funciară, documente a căror valabilitate poate expira în perioada de suspendare a Programului, precizăm următoarele:
În conformitate cu prevederile ghidului de finanțare a Programului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1287/2018, pe perioada de suspendare, termenele se prelungesc în mod corespunzător. În această situație, menționăm că toate documentele depuse și înregistrate la instalatorii validați până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen la data redeschiderii accesului în aplicație, în vederea analizării", transmite AFM.
"De asemenea, vă aducem la cunoștință că data reluării înscrierilor în Program, va fi anunțată din timp pe site-ul instituției astfel încât beneficiarii care nu depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, să aibă timpul necesar constituirii dosarului în vederea înscrierii în Program", se mai arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News