Paul Lambrino, arestat preventiv, după ce a fost prins în Malta
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Paul Lambrino a fost arestat prevenitv, după ce, ieri, a fost prins în Malta.

"Instanța din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai. Din informațiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauțiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată. După cum știți, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa.

Ministerul Justiției va continua demersurile și va depune eforturi pentru ca prințul Paul să-și execute pedeapsa în România, așa cum procedează cu orice fugar al statului român. Vom informa cu privire la etapele procedurale ulterioare. Vom furniza toate documentele și informațiile necesare pentru ca instanța din Malta să accepte predarea fugarului", a transmis Alina Gorghiu.

Reamintim că Paul Lambrino a fost depistat, ieri, într-un resort din Malta, unde se afla în vacanţă, împreună cu soţia sa, Lia, potrivit Antena 3. În baza mandatului european dat de România, poliţiştii de acolo l-au reţinut. Acesta ar putea fi prezentat instanţei, având în vedere că recent a rămas definitivă decizia prin care Franța a refuzat extrădarea în România şi asta pentru că procurorii francezi nu au motivat în timp recursul făcut faţă de prima decizie de refuzare a extrădării.

Condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare

În vârstă de 76 de ani, Paul Lambrino a fost prins în Franța, în iunie 2022, după ce a fugise din țară. În decembrie 2020, a fost condamnat în România la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și dare de mită.

El a fost acuzat că, între 2006 și 2013, a conspirat cu o bandă de infractori pentru a recupera proprietăți pe care pretindea că le moștenește din familia regală românească, inclusiv pădurea Snagov și ferma Băneasa. În total, 18 persoane au fost condamnate.

Procurorii au afirmat că Lambrino nu avea niciun drept asupra acestor proprietăți și au estimat că prejudiciul adus statului a fost de aproximativ 145 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel