Data publicării:

Programul 10.000 de euro pentru tinerii antreprenori îi avantajează pe cei cu bani și nu ține cont de calitatea dosarului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ai bani, ai parte. Acesta este principiul în baza căruia funcționează Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Criteriul de selecție a dosarelor tinerilor care urmează să primească 50% din finanțare din bani europeni nu este calitatea ideii, ci câți bani au deja. Cei care trebuie să facă împrumut au dosarele parcate, chiar dacă multe dintre ele sunt mai bune decât ai celor care își permit să plătească jumătate din investiția inițială.

Tinerii care au aplicat pentru fondurile europene care acoperă 50% din investițiile în afacerile lor se plâng că Guvernul îi preferă pe cei care au restul de 50% din fonduri și nu au nevoie de un credit pentru acestea. Reprezentanții Agenției pentru Implementarea proiectelor și Programelor pentru IMM-uri (AIPIMM) susțin că urmează etapa semnării contractelor cu solicitanții fără credit și a transmiterii dosarelor la bancă pentru solicitanții cu credit. Între timp, tinerilor care nu dispun de fonduri proprii le e frică să nu se amâne la nesfârșit aprobarea dosarelor lor până la epuizarea bugetului alocat.

Mâine se vor semna primele contracte de finanațare, dar tinerii mai ridică o problemă. Multe din dosarele care se vor semna au obținut un punctaj mai mic decât cele care nu au fost încă evaluate, iar ele nu au fost selectate pe principiul "primul venit - primul servit", așa cum se susținea înainte. "Aprobarea de principiu a finanţării planului de afaceri se face în ordinea din Registrul Unic Electronic(RUE) şi în limita bugetului alocat", se menționează informațiile despre program.

De Ce News vă prezintă una dintre plângerile formulate de tineri:

Stimate domn (doamna),

Va transmit cateva informatii referitoare la modalitatea in care se face evaluarea in cadrul Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, pentru care se semneaza miercuri, 20 aprilie, primele contracte.

Am depus, impreuna cu asociata mea, un proiect in cadrul acestui program, firma fiind inscrisa in primii 60 de aplicanti.

Conform informatiilor din ghid, evaluarea planurilor de afaceri urma sa se faca in baza principiului "primul venit-primul servit".

Am monitorizat zilnic site-ul AIPPIMM, constatand ca evaluarea nu se face conform principiului mentionat, ci in baza unor criterii numai de ei stiute. Asa se face ca sunt propuse spre contractare planuri de afaceri de la pozitia 61, 80, 82 .....764. Ca sa va convingeti, va transmit si link-ul: http://programenationale2011.aippimm.ro/listaretineri/1/ ).

Va rog sa observati ca nici macar cel care a depus primul plan de afaceri nu a iesit din evaluare.

Am sunat la cei care evalueaza proiectele si mi s-a spus ca se finanteaza intai cei care nu au solicitat credit. Mentionez ca sunt doua scheme de finantare in cadrul programului: una care implica 50% alocatie financiara nerambursabila+50% credit si una care presupune 50% alocatie financiara nerambursabila+50% contributie proprie (pentru cei care dispun de bani si nu au nevoie de credit).

In oricare dintre cazuri, Guvernul Romaniei nu acorda mai mult de 10.000 de Euro.

Dupa discutia telefonica, intru pe site si descopar o informare - http://www.aippimm.ro/articol/comunicate/informare-privind-stadiul-implementarii-oug-6/ . In care spune negru pe alb: "Aprobarea de principiu a finanţării planului de afaceri se face în ordinea din Registrul Unic Electronic(RUE) şi în limita bugetului alocat".

Astazi am intrat din nou pe site si am gasit si explicatia - http://www.aippimm.ro/articol/comunicate/invitatie-de-presa/

Banuiesc ca nu puteau sta la masa Boc si Ariton decat cu niste baiesti bine alesi, care sa declare ce fabulos este programul, in timp ce semneaza cu zambetul pe buze contractul de finantare.

Stiti ce e frustrant? Ca totul e pe fata. Nu ma indoiesc ca vor da finantare tuturor celor care au depus planuri de afaceri. Insa, nu e normal sa fim tratati cu dubla masura. Cred ca ar trebui sa cerem ca regulile sa fie respectate.

Un mic intreprinzator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel