Profesoară de muzică, înregistrată când le spunea elevilor să nu se vaccineze. Ministrul Educaţiei a trimis Corpul de Control
O profesoară din Botoşani a fost înregistrată în timpul orei când le spunea elevilor că ea se opune vaccinării. Corpul de Control al Ministrului Educaţiei a fost trimis pentru a face o anchetă.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani va demara o anchetă în cazul unui cadru didactic din municipiul Botoşani care le-ar fi recomandat elevilor să nu se vaccineze, a anunţat sâmbătă şeful ISJ, Ada Macovei.
Potrivit acesteia, ISJ Botoşani s-a sesizat după ce presa a publicat o înregistrare audio din care reiese că profesoara, care predă muzică la un liceu din municipiul reşedinţă de judeţ, se opune vaccinării.
„Să fii experimentul și cobaiul la nenorociții ăștia. Chiar și aici la școală m-am contrazis cu domnii colegi, cei care sunt vaccinați. Cei care nu sunt vaccinați îmi dau dreptate. Cei care sunt vaccinați, de acum, ce să mai spună? Nu mă mai contrazic cu nimeni, că îmi fac inimă rea și nu are rost. Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu? Du-te frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul și cobaiul la nenorociții ăștia de la Organizația Mondiala a Sănătății. Testele sunt gata pozitive. Poate ați auzit la știri. Eu nu am nimic cu nimeni, Doamne ferește, faceți ce vreți, dar sunteți tineri, copii, așa. Acuma am ajuns exact ca la Auschwitz, dacă te duci în spital nu mai ieși viu de acolo. Exact ca la un abator. Te-ai dus acolo, ți-o făcut cruce”, le-a spus profesoara copiilor, conform Antena3.ro.
ISJ şi DSP deschid anchetă
„Inspectoratul Şcolar va demara luni o anchetă cu privire la sesizarea apărută în presă, sub coordonarea reprezentanţilor Corpului de control al ministrului Educaţiei, iar, dacă faptele sesizate se vor confirma, va fi sesizată şi Poliţia, pentru că se pare că este şi de competenţa lor. Este de neimaginat şi bineînţeles că nu putem tolera o astfel de atitudine în sistem. Este o încălcare gravă a legii”, a afirmat Ada Macovei.
La rândul său, şefa Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, a anunţat că va dispune o verificare a informaţiilor apărute în presă.
„DSP s-a autosesizat. Vom demara o anchetă. Consider că nu este deontologic ca doamna profesor să afirme ceea ce a afirmat, având în vedere că nu ştiu dacă dumneaei s-a documentat în ceea ce priveşte vaccinarea, iar lucrurile pe care le-a declarat nu sunt tocmai OK. Este grav, mai ales că persoanele care sunt formatori de opinie nu trebuie să promoveze concepţia personală, ceea ce cred ele despre vaccinare, dar nu este OK să declare acest lucru şi copiilor, care sunt elevii dumneaei”, a spus Adăscăliţei, potrivit Agerpres.
Înregistrarea a fost făcută de un elev de clasa a VII-a de la Liceul „Grigore Antipa”, care le-a transmis părinţilor că profesoara nu poată mască de protecţie la ora de muzică şi că are o poziţie vehementă împotriva vaccinării.
Corpul de control, trimis pentru investigaţii
“Este revoltător, mai ales afirmaţia cu spitalele sunt abatoare, este o desconsiderare a muncii medicilor. Mai apoi se scuză doamna că nu a omorât pe nimeni. Da, aşa este, însă, treaba doamnei profesor de muzică este să predea muzica, într-o şcoală de prestigiu, pentru că Liceul Grigore Antipa din Botoşani este o şcoală de prestigiu. Este plătită de statul român pentru a preda muzica, nu pentru a exprima în faţa elevilor opinii cu caracter personal. De altfel, coroborat cu faptul că nu poartă mască, articolul 352 din Codul Penal e destul de clar în ceea ce priveşte sancţiunea cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor. Luni dimineaţă la prima oră vor fi prezenţi doi reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Educaţiei, iar sancţiunea, fără să mă antepronunţ, cred că este uşor de anticipat totuşi. Doamna este profesor suplinitor. Dacă cercetarea disciplinară pe care vă garantez că şcoala şi Inspectoratul Şcolar o vor iniţia de luni va concluziona că merită sancţiunea cu desfacerea contractului de muncă, fiind suplinitor nu se va putea prezenta nici în anul următor la concursul pentru ocuparea unui post din poziţia de suplinitor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News