Producătorii, traderii şi furnizorii de energie electrică vor plăti, de la 1 septembrie, o taxă de solidaritate la Fondul de Tranziţie Energetică
Producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro vor plăti, începând cu data de 1 septembrie, o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, conform proiectului de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022, publicat pe site-ul Ministerului Energiei.
Această prevedere nu va fi aplicată în cazul capacităţilor de producţie puse în funcţiune după data intrării în vigoare acestei ordonanţe de urgenţă, şi nici companiilor care furnizează servicii publice de termie care produc energie electrică prin cogenerare.
Proiectul mai prevede raportarea la ANRE a contractelor bilaterale încheiate pe piaţa angro prin negociere directă, în termen de 2 zile lucrătoare de la data încheierii. Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică se va calcula, declara şi plăti de către vânzător lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează.
Sumele reprezentând contravaloarea contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică se vor plăti într-un cont distinct de disponibil în lei deschis la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale centrale competente, codificat cu codul de identificare fiscală al plătitorului În primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, sumele încasate în contul prevăzut se virează de unităţile Trezoreriei Statului într-un cont distinct de disponibil în lei deschis pe numele Ministerului Finanţelor deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, denumit 'Fondul pentru Tranziţie Energetică', notează Agerpres.
Citește și - Elena Cristian (DC Business): Doi mari distribuitori de energie amenință, cu licențele pe masă, că pleacă din România. Ar fi un dezastru pentru întreaga piață
Elena Cristian, analist DC BUSINESS, a spus că doi mari distribuitori de energie amenință cu licențele pe masă dacă Guvernul va adopta joi ordonanţa de urgenţă care reglementează piaţa energiei în forma apărută zilele acestea.
”Dacă Guvernul ar fi avut o bază de date exactă și un studiu de impact, dacă ar fi mers țintit pe categorii, cu siguranță impactul bugetar ar fi fost altul. În acest moment, banii sunt din ce în ce mai puțini. Cei din Coaliție se ceartă de ore bune cum să scoată această ordonanță pentru că nu au toate datele pe masă. Ministerul Energiei și ANRE nu au trimis o situație clară despre cum ar trebui făcută această compensare și plafonare. De fapt, au încercat să mai scoată bani de undeva, să mai cârpească bugetul până le vine o nouă idee.”, a declarat Elena Cristian, în emisiunea Cheia Zilei, moderată de Niels Schnecker, la România TV.
”Însă mai știm următoarea informație, Niels, și o spun acum, în exclusivitate! Doi mari distribuitori, dintre care unul cred că este cel mai mare, numărul 1, amenință cu licențele pe masă! Ei spun că dacă Ordonanța va trece, în forma apărută în presă, ieri și astăzi, își vor depune licențele și nu vor să mai activeze pe piața din România. Ar fi un dezastru pentru întreaga piață. Nu există, în acest moment, un furnizor care să aibă stocuri de energie pentru a putea acoperi consumul pentru aproape 2 milioane de clienți, cât are acel distribuitor, și să poată să meargă mai departe în condiții normale. Eu spun că această ordonanță nu este de bine, din punctul meu de vedere, iar măsurile nu sunt cele care ar fi trebuit luate.”, a mai spus Elena Cristian. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News