Producătorii internaționali de medicamente amenință cu oprirea vânzărilor în România. Premieră în relația cu Guvernul
Marile concerne farmaceutice internaționale, care produc medicamente de vârf, indispensabile în multe afecțiuni, amenință explicit cu oprirea vânzărilor în România. Poziția celor peste 25 de companii farmaceutice survine în urma unei decizii a Minsiteruuli Sănătății, care solicită reducerea prețului cu 20-25 la sută. Prețul medicamentului este reglementat de stat în majoritatea țărilor.
Luni, ministrul Sănătății a trimis notificări firmelor farmaceutice solicitându-le să vândă în România la cel mai mic preț dintr-un grup de 12 țări europene de referință. Solicitarea însemna, implicit, că Ordinul nr.75, din 2009, care impunea acest lucru nu se respectă, în general, sau de către anumite companii.
Prețul, calculat la un curs de 4,26 lei/euro
Firmele farmaceutice susțin că prețul real al medicamentelor vândute în România este cu aproape 30% sun prețul de catalog. Situația este datorată printre altele și modului în care se calculează prețul la Ministerul Sănătății. Astfel, cursul la care se face importul a fost înghețat de autorități la nivelul anului 2012, de 4,26 lei/euro. Firmele farmaceutice, reprezentate de Asociația Producătorilor Internaționali de Medicamente, se plâng că în nicio industrie nu apare un astfel de dezechilibru. Potrivit ARPIM, situația din România nu poate fi comparată cu cea din țări unde există alte politici și sisteme de finațare, ca și un consum mai mare de medicamente.
În cazul în care statul va continua să mențină un preț scăzut al produselor importate, acestea vor fi re-exportate pe piețe unde prețurile sunt mai mari, ceea ce va lăsa pacienții fără medicamente.
Pentru prima dată companiile internaționale afirmă că vor să părăsească România. ”Guvernul se expune unui risc major, determinat de lipsa unor medicamente critice pentru pacienți, și nu în ultimul rând, de posibila retragerea a operațiunilor de business ale unor producatori de medicamente”, se arată în comunicatul ARPIM.
Iată integral comunicatul ARPIM:
Companiile membre ARPIM sustin sistemul de sanatate romanesc, respecta intru totul legislatia in vigoare, iar in ceea ce priveste pretul medicamentelor, producatorii de medicamente originale subliniaza faptul ca in Romania pretul real este practic cu 29% sub pretul afisat in catalogul national al preturilor (CANAMED).
Acest procent este determinat si de neactualizarea ratei de schimb utilizata in calcularea pretului de referinta pentru medicamentele compensate care este inghetata la nivelul anului 2012 (4,26 Ron/Eur). Este important de specificat ca nicio alta industrie nu lucreaza cu statul pe baza unei rate de schimb fixe si este greu de conceput intr-o economie de piata un astfel de dezechilibru: pe de o parte, exista un curs de schimb stabilit liber, iar pe de alta parte autoritatile Statului impun un curs fix pentru anumite categorii de produse. Este nefiresc atat din punct de vedere juridic, dar si economic.
Mai mult, pretul medicamentelor in Romania este comparat cu pretul altor 12 tari europene care au sisteme si politici de sanatate diferite de situatia din Romania (alta cheltuiala pe cap de locuitor, alt sistem de finantare, de compensare al medicamentelor etc.)
Astfel, in contextul unor noi scaderi de preturi vom asista la o crestere a comertului intracomunitar cu medicamente, activitate perfect legala, dar in detrimentul pacientului roman care nu isi va mai gasi medicamentele necesare.
Totodata, numeroasele metode de reducere de costuri aplicate de autoritati (taxa claw-back, inghetarea bugetului de medicamente la nivelului consumului din 2011, neintroducerea cu regularitate a tratamentelor inovative la care pacientii romani au drept egal la fel ca pacientii celorlalte state UE, legislatia cost-volum la care discountul minim posibil este de 30%) devin nesustenabile pentru producatorii de medicamente inovative din Romania. Guvernul se expune unui risc major determinat de lipsa unor medicamente critice pentru pacienti, si nu in ultimul rand, de posibila retragerea a operatiunilor de business ale unor producatori de medicamente.
De mai bine de cinci ani, autoritatile au transferat producatorilor de medicamente responsabilitatea tratarii pacientilor romani, astfel incat am ajuns sa sustinem, prin taxa clawback, tratamentele pentru mai mult de 2 din 10 pacienti.
Facem apel la autoritatile din Romania pentru un dialog imediat referitor la cele mentionate, inainte ca siuatia sa devina dramatica pentru pacientii si asa afectati de lipsa unui sistem de sanatate eficient in Romania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News