Producătorii de ulei, unt și zahăr, călcați de Consiliul Concurenței. Posibil cartel
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Consiliul Concurenţei a declanşat trei investigaţii privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe pieţele producţiei de ulei de floarea soarelui, unt şi zahăr.

Au fost desfăşurate inspecţii inopinate la 13 producători, a anunţat joi autoritatea de concurenţă. "Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creşterea inflaţiei, şi s-au înţeles să crească suplimentar preţurile de vânzare pentru unele produse, obţinând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigaţiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancţiona drastic" a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Astfel, în cadrul celor trei investigaţii s-au desfăşurat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale mai multor firme de pe piaţa producţiei şi comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar şi de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL şi Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

Inspecţiile inopinate, autorizate de Curtea de Apel Bucureşti

În ceea ce priveşte piaţa fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecţii la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL şi Lucsor Impex SRL. Potrivit sursei citate, documentele ridicate în cadrul inspecţiilor inopinate sunt analizate de autoritatea română de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.

- Image by wayhomestudio on Freepik Image by wayhomestudio on Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel