”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 25.05.2015, ora 02:00 până la data de 26.05.2015, ora 02:00, a inculpatului CRIȘU ȘTEFAN, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cu privire la săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de trafic de influență”, a anunțat DNA printr-un comunicat.
”În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013 (începând cu luna martie), în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpatul Crișu Ștefan a pretins, în mod direct, un telefon mobil marca Samsung Galaxy, iar ulterior a pretins, în mod direct și prin intermediar, de la o persoană (denunțătoare în prezenta cauză), suma de 3.000 de euro și a primit un telefon mobil marca Samsung Galaxy (în valoare de 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenți din cadrul DIICOT ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziții domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca Mercedes Tip CLS 350), în vederea restituirii acestuia.
Ulterior, după solicitări repetate formulate telefonic sau în diferite cercuri de persoane, direct sau prin intermediar, în data de 24.05.2015, procurorul Crișu Ștefan a primit de la persoana denunțătoare, în contul „datoriei” de 3.000 de euro pretinse anterior, un telefon mobil marca Samsung Galaxy model S6 – Edge (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) și diferența valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro), pretinsă începând cu anul 2013 până în prezent.
La aceeași dată, 24.05.2015, procurorii DNA din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în timp ce procurorul Crișu Ștefan a primit banii si telefonul sus menționat.
Inculpatului CRIȘU ȘTEFAN i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La cererea procurorilor DNA, la data de 25 mai 2015, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat arestarea preventivă a procurorului CRIȘU ȘTEFAN, urmând ca la aceeași dată, 25 mai 2015, acesta să fie prezentat la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, se mai arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat