Lauber, 53 de ani, este la al treilea mandat, fiind votat de 129 de parlamentari din 243. Votul pozitiv al Camerelor reunite a fost dat în pofida faptului că avizul Comisiei juridice privind realegerea lui Lauber era unul negativ ca urmare a implicării personale a acestuia în procedurile ce-l priveau şi a hotărârii Tribunalului penal federal care a constatat că acesta nu a fost imparţial în scandalul de corupţie care a zguduit FIFA.
În luna mai, Comisia juridică a Parlamentului elveţian decidea să amâne cu aproximativ trei luni decizia privind realegerea procurorului general elveţian, Michael Lauber, responsabil cu anchetele privind scandalul de corupţie de la Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA). Această decizie a fost luată în urma deschiderii unei 'anchete disciplinare' a autorităţii de supraveghere a Parchetului elveţian (AS-MPC) împotriva lui Michael Lauber, după dezvăluirile din presă conform cărora acesta ar fi avut o întâlnire secretă, în 2017, cu preşedintele FIFA, Gianni Infantino, care este şi el elveţian. Această anchetă urmărea să stabilească dacă Lauber a comis 'eventuale încălcări ale îndatoririlor funcţiei sale' în cadrul procedurilor împotriva FIFA.
La acel moment, Comisia juridică menţiona că are menirea de a se pronunţa asupra realegerii procurorului, dar că 'nu vrea să se pronunţe în acel climat de tensiuni'. Michael Lauber, aflat la conducerea parchetului elveţian din 2012, afirma că intenţionează să candideze pentru al treilea mandat, în ciuda anchetei disciplinare pe care a criticat-o vehement. În raportul său de activitate, prezentat la finele lunii aprilie, AS-MPC a legitimat primele două întâlniri dintre Lauber şi Infantino, care au fost dezvăluite în ancheta 'Football Leaks', dar media elveţiană a făcut referire şi la o a treia întâlnire între cei doi, lucru negat de Lauber.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!