Nati Meir are din nou probleme cu legea. Miercuri dimineața, polițiștii au descins la membrii unei grupări care, potrivit Poliției Capitalei, ar fi condusă de către Nati Meir, gruparea înșelând mai multe persoane cu locuri de muncă în Israel. De altfel, fostul deputat Nati Meir nu a avut o viață ușoară în ultimii 3 ani. Acesta îl acuză pe Traian Băsescu că s-a aflat în spatele arestării lui și spune, în exclusivitate pentru De Ce News, că dacă va fi arestat din nou se va spânzura.
Polițiștii Capitalei au descins, miercuri dimineața, la mai multe adrese din Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări specialitate în înşelăciuni cu locuri de muncă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, Alexandru Nicolae, membrii grupării le promiteau oamenilor că îi trimit la muncă în Israel, încasau diverse sume de bani, dar nu-şi mai onorau contractele.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a mai spus că există informaţii că mai mult de zece persoane au fost înşelate de membrii grupării.
Activitatea grupului infracţional era monitorizată de Sectorul 1 Poliţie de mai bine de trei luni, a adăunagt Alexandru Niculae. Potrivit unor surse judiciare, gruparea era condusă de Nati Meir.
Persoanele care vroiau să ajungă la muncă în Israel le plăteau membrilor grupării conduse de Nati Meir sume între 400 şi 800 de euro, au precizat sursele judiciare.
În exclusivitate pentru De Ce News, Nati Meir a declarat cu cîteva zile că "dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni, într-o săptămână, două, voi fi arestat. Eu nu mă întorc la pușcărie. Nu sunt Adrian Năstase. Eu mă spânzur. Trebuie să fie și pentru el greu, dar eu nu mă întorc la pușcărie. E greu acolo”, a spus Nati Meir pentru DeCe News.
Nati Meir a mai spus că a plecat e la Spitalul Floreasca, unde este internat, pentru a vota la referendum și pentru a se duce în Piața Universității.
”Sunt român și îmi pare rău. Ieri la 12 noaptea eram în Piața Universității. Am făcut greva foamei trei zile în fața sediului de campanie. Apoi a venit salvarea și m-a dus la Floreasca” a spus Meir
Acuze grave la adresa lui Traian Băsescu
Nati Meir îl acuză pe Traian Băsescu că s-a aflat în spatele lui arestării lui și că i-a ”distrus viața și familia”.
”În octombrie 2009, trebuia să mă văd cu președintele SUA, Barack Obama. M-am trezit cu două zile înainte de întâlnirea cu Barack Obama cu mascați la mine la sediul firmei, am fost încătușat și dus la Poliția Capitalei, la Cercetari penale, sub acuzația că aș fi tiparit bani falși. Cinci luni jumatate am stat arestat pentru banii falși, care în realitate erau niste xerox-uri cu care făceam glume cu prietenii mei și toți care mă vizitau de luni de zile știau de rucsacul cu aceste xerox-uri pe care îl țineam în birou și glumeam: uite cu câți bani umblu eu la mine. Am primit NUP în final pentru această acuzație... dar mi-au facut un alt dosar de înșelăciune. Și mie și băiatului meu care avea 19 ani și era student la ASE, care nu avea nicio vină. Soția mea a plecat în Israel și nu se mai întoarce.”, a spus Nati Meir, pentru luju.ro.
Nati Meir mai susține că a fost ținta unei tentative de asasinat, în închisoare.
”Am fost bătut de un individ la Penitenciarul Jilava. Am intrat în camera mea de arest și cum am intrat deținutul a vrut mai întâi să mă violeze, ca să mă umilească, și întrucât m-am opus m-a lovit cu pumnii în față. Individul era foarte puternic, fiind fost sportiv. Mi-a fracturat mandibula în două locuri și am pierdut 32 de dinți. Azi mai am doar trei dinți, iar restul am proteză. Omul a vrut sa mă omoare! Oficial mi-au zis că individul m-a atacat pe un motiv religios, cum că evreii l-au omorat acum mii de ani pe Iisus. Adevărul este că eu nici până azi nu am fost chemat la vreo anchetă în privința plângerii penale care i-am făcut-o acestui individ pentru tentativa de omor. Nimeni nu i-a făcut nimic acestui individ.” a mai spus Meir, care a adăugat că este aproape de a-și pierde mână din cauza unei infecții grave.
”Mâine ( n.r - marți, 31 iulie 2012) voi afla daca îmi taie mâna sau nu. Avocata mea a depus o cerere să mă lase să plec în Israel să mă operez. Am interdicție de a părăsi Bucureștiu de un an și trei luni. Plec cu cătușe, cu ambulanța, cum vor ei. Apoi mă întorc, nu fug.” a zis Nati Meir.
Vrea să candideze din nou
Fostul deputat a mai spus pentru DeCe News că dorește să candideze la alegerile parlamentare din toamnă.
”O sa candidez la parlamentare. Ca independent, dar sunt în tratative și cu două partide. Pe mine toți românii mă iubesc”, a încheiat Nati Meir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD