Procurorul de caz: Există suspiciune de "conduită culpabilă" a unor miniştri, în cazul accidentului din Apuseni
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Procurorul general al Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat marţi că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există "suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".

Augustin Lazăr a fost întrebat în cadrul unei conferinţe de presă despre ancheta în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni:

"Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari şi care ar atrage competenţa procurorului militar. De asemenea, există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză din instituţiile centrale ale statului. Acele celule de criză au fost coordonate de persoane care au calitatea de ministru şi în final se va da o soluţie cu referire la toate aceste persoane", a răspuns procurorul.

"În final va trebui să se dea o soluţie, să se cenzureze conduitele persoanelor care au avut atribuţii în acest domeniu şi să se clarifice dacă ele au fost conforme cu procedurile care au fost ridicate şi depuse la dosar sau au acţionat cu întârziere şi atunci ar exista o anumită culpabilitate pentru anumite persoane", a continuat acesta.

Cine a fost audiat până în prezent

Augustin Lazăr a precizat că sunt mai multe categorii de persoane care au fost audiate până în prezent - reprezentanți ai personalului ISU, Jandarmeriei, personalului silvic, localnicilor, pădurarilor care au participat la căutări şi victimele.

"În continuare urmează o altă fază a anchetei, în care vor fi audiate persoanele care au avut atribuţii de serviciu pentru a pregăti avionul de zbor - ROMATSA, apoi persoanele care au coordonat în cadrul celulelor din instituţiile centrale", a mai declarat procurorul general al Curţii de Apel Alba Iulia.

Vezi și: Parchetul Militar preia dosarul tragediei din Apuseni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel