Data publicării:

Procesul "comandoului de la Notre-Dame": Pedepse grele cu închisoarea pentru femeile jihadiste

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două femei jihadiste, care în urmă cu trei ani au încercat, nu departe de catedrala Notre-Dame din Paris, să arunce în aer o maşină plină cu butelii de gaz, au fost condamnate luni la 25 şi, respectiv, 30 de ani de închisoare, relatează AFP.

Ornella Gilligmann şi Ines Madani au fost judecate în acelaşi timp cu alte trei femei, dintre care două au primit 20 de ani de închisoare, iar una 5 ani. Această grupare de femei, astăzi cu vârsta între 22 şi 42 de ani, a devenit "imaginea jihadului feminin" în Franţa, potrivit exprimării reprezentanţilor Parchetului, citează Agerpres.

Ornella Gilligmann, mamă a trei copii, condamnată la 25 de ani de închisoare, a izbucnit în lacrimi la anunţarea verdictului.

Ines Madani, condamnată la 30 de ani, a rămas aproape impasibilă, iar avocatul său, Laurent Pasquet-Marinacce, a considerat pedeapsa ca "excesiv de severă".

"Este o decizie luată pentru a da un exemplu, care nu are legătură cu personalitatea acestei tinere şi cu gravitatea faptelor, nu a existat vreun mort sau rănit", a spus avocatul, pentru care problema unui recurs se pune "în mod evident".

Condamnările, pronunţate de o instanţă din Paris specializată pentru astfel de infracţiuni, corespund rechizitoriilor Parchetului. Patru din cele cinci femei riscau închisoare pe viaţă.

Ele au fost acuzate că au vrut să comită atacuri teroriste urmând sfaturile lui Rachid Kassim, un propagandist al grupării Stat Islamic (SI) care probabil a murit ulterior în Irak.

În noaptea de 3 spre 4 septembrie 2016, Ines Madani şi Ornella Gilligmann au parcat, în faţa restaurantelor din apropiere de catedrala Notre-Dame, o maşină plină cu butelii de gaz. După ce au stropit cu motorină maşina, ele au aruncat o ţigară, dar explozia nu s-a produs: acest carburant este foarte greu inflamabil, menţiona AFP, la deschiderea procesului.

Potrivit magistraţilor-instructori, "doar o proastă alegere a carburantului (...) a dus la eşecul tentativei lor" al cărei mod de operare "ar fi predispus la un masacru".

După ratarea atentatului, Ornella Gilligmann a fost arestată pe 6 septembrie în sudul Franţei atunci când încerca să fugă, în timp ce Ines Madani, urmând sfaturile lui Rachid Kassim, s-a dus acasă la o altă femeie, Amel Sakaou.

Aceste două femei s-au întâlnit cu Sarah Hervouet, şi aceasta din urmă fiind îndrumată de jihadist prin intermediul mesageriei criptate. Pe 8 septembrie, ştiindu-se urmărite de poliţie, ele părăsesc apartamentul înarmate cu cuţite de bucătărie.

În parcare, Sarah Hervouet loveşte cu cuţitul un poliţist în civil aflat într-o dubă. Ines Madani este rănită la picioare de împuşcăturile unui poliţist.

Sarah Hervouet a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, la fel ca şi Amel Sakaou, care a refuzat să participe la proces de-a lungul celor trei săptămâni de judecată.

Samia Chalel, acuzată că a ajutat-o pe Ines Madani să găsească un refugiu după atentatul ratat, a fost condamnată la cinci ani de închisoare, din care unul cu suspendare. Tânăra a fost singura care a primit verdictul cu un zâmbet.

"Am avut cel mai rău comportament", a declarat Ines Madani, luni dimineaţa, înainte de verdict. "Aveam doar planuri de moarte la acea vreme. Astăzi, am planuri de viaţă", a adăugat ea.

Ornella Gilligmann şi-a mărturisit de asemenea "ruşinea". "Cer iertare şi voi cere iertare toată viaţa mea tuturor celor care au fost victime ale terorismului", a spus ea, cu o voce emoţionată.

Parchetul ceruse între 10 şi 30 de ani de închisoare pentru cele cinci acuzate din acest caz care a relevat rolul activ al femeilor în jihad, gata să comită un atac sângeros neputând pleca în Siria sau în Irak, în timp ce Franţa a fost vizată din 2015 de un val de atentate islamiste fără precedent în care au murit 255 de oameni.

Aceste femei au fost "braţul armat" în Franţa al grupării Stat Islamic, arată unul dintre rechizitorii, potrivit căruia "ele erau animate" de o "voinţă de a ucide" şi au dovedit o "hotărâre de neclintit".

O interpretare a faptelor contestată de avocaţii lui Ines Madani. Acuzatele au "improvizat tot timpul", a apreciat Pasquet-Marinacce, insistând pe fragilitatea psihologică a clientei sale.

În aprilie, Ines Madani a fost deja condamnată la opt ani de închisoare pentru fapte mai vechi care au dezvăluit rolul său de mentor al unor persoane dornice să se alăture jihadiştilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel