Probleme pe aeroportul din Cluj. 12 zboruri afectate
Un număr de 12 zboruri interne și internaționale operate, miercuri, pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj, sunt întârziate din cauza ceții. Unele curse au întârzieri care ajung la șase ore.
Reprezentanții Aeroportului Internațional "Avram Iancu" Cluj au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că sunt afectate zboruri spre Paris, Londra, Istanbul sau Dublin.
„Avem o problemă cu ceața de pe aeroport. La sosiri sunt 6 zboruri întârziate, fiind vorba despre cursele care trebuiau să aterizeze de la București, Bologna, Paris – Beauvais, Londra-Luton sau Birmingham. La plecări, au întârzieri alte 6 curse care urmau să plece spre Londra – Luton, Bologna, Paris –Beauvais, Istanbul sau Iași, iar cursa spre Dublin a fost anumală. Unele întârzieri ajung și la 6 ore, iar în aeroport sunt sute de pasageri care așteaptă reluarea zborurilor", au spus reprezentanții aeroportului clujean.
Aceștia speră ca în orele următoare condițiile meteo să se îmbunătățească.
Mai multe localități din județul Cluj sunt, până la ora 14:00, sub avertizare cod galben de ceață, care anunță scăderea vizibilității sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, informează Medafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News