Data publicării:
Probleme de sănătate pentru Tudor Gheorghe. Și-a anulat concertul de Crăciun de la Sala Palatului
Tudor Gheorghe a anunțat că își anulează tradiționalul concert de Crăciun de la Sala Palatului, din cauza unor probleme de sănătate.
Tudor Gheorghe spune că a răcit puternic pe scenele din țară, în turneele pe care le-a făcut, astfel că nu mai poate susține cunoscutul concert "Valsurile Mele" organizat în fiecare an în preajma Crăciunului la Sala Palatului.
Marele artist își cere scuze fanilor săi și celor care au apucat să-și cumpere bilete și anunță că revederea la Sala Palatului se va produce cu siguranță pe 12 ianuarie 2023. Iată mesajul integral transmis de Tudor Gheorghe:
"Dragii mei, îmi pare nespus de rău că acum, în preajma sărbătorilor, nu pot vă aduc un dram de bucurie la Sala Palatului cu acest spectacol liniștitor. O răceală parșivă m-a găsit pe drumurile țării, fie prin camere de hotel mai mult sau mai puțin încălzite, fie pe unele scenele unde mai mereu simți cum bate vântul, dar… acum acestea nu mai contează. Vă rog să mă iertați că m-am imbolnăvit, dar sigur ne vom revedea curând sănătoși, pe 12 ianuarie la Sala Palatului," a anunțat Tudor Gheorghe
Reguli stricte la concertele lui Tudor Gheorghe
Este pentru prima oară când Tudor Gheorghe ajunge la o asemenea soluție radicală, de anulare a concertului, așadar probabil răceala este una foarte puternică. Biletele la spectacolele lui Tudor Gheorghe, care au loc la Sala Palatului se epuizează rapid de fiecare dată, iar cine dorește să prindă un loc trebuie să-și achiziționeze biletul cu foarte mult timp înainte, așadar probabil că dezamăgirea pentru unii dintre fanii maestrului va fi pe măsură.
Regulile la concertele lui Tudor Gheorghe sunt foarte stricte, cei care întârzie nu mai sunt primiți în sală. De altfel, în anii trecuți au izbucnit numeroase controverse printre cei nemulțumiți că nu au mai fost primiți în sala de concerte pentru că au întârziat, deși au achiziționat bilete pentru întreaga familie.
Cel mai ieftin bilet la Sala Palatului pentru un concert susținut de Tudor Gheorghe este de 169 lei de persoană, iar cel mai scump ajunge la 298 de lei, în primele locuri din fața scenei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News