Data publicării:
Prins când voia să trimită în Italia bancnote euro falsificate, ascunse într-o pernă - VIDEO
Prindere în flagrant delict, urmată de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de punere în circulaţie de valori falsificate.
La data de 16 noiembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în judeţul Galaţi, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
În aceeaşi zi, un bărbat, de 35 de ani, a fost surprins, în flagrant delict, în timp ce ar fi trimis, în Italia, bancnote de euro falsificate, disimulate într-o pernă, prin intermediul unei societăţi de transport internaţional.
Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie - noiembrie 2021, bărbatul ar fi procurat, din Italia, diverse sume de bani, în bancnote euro contrafăcute, pe care le-ar fi introdus în ţară, şi apoi, ar fi plasat o parte din aceste bancnote, cu ocazia unor schimburi valutare stradale.
În urma flagrantului delict şi a percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 322 de bancnote falsificate din cupiură de 50 de euro, 98 de bancnote falsificate din cupiură de 100 de euro, aproximativ 57 de grame de substanţe cu efect psihoactiv (catinonă sintetică), 7 telefoane mobile, 2 tablete, precum şi 1.000 de euro, cu privire la care există suspiciunea de contrafacere.
VIDEO:
Au fost puse în executare 6 mandate de aducere
Bărbatul surprins în flagrant delict a fost reţinut, fiind cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă straină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune Şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
În cursul acestei zile, el va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor criminalişti şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, precum şi al Gărzii de Coastă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News