Data publicării:

Principele Radu, lansare “Regalitatea, astăzi” la Ateneul Român

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Foaierul Ateneului Român va găzdui, miercuri, 3 iunie 2015, la ora 18.00, evenimentul de lansare a volumului “Regalitatea, astăzi” scris de Principele Radu al României.

Vor lua cuvântul, alături de Principele Radu, domnul Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George Enescu" și domnul Nicolae Drăgușin, istoric.

Intrarea este liberă, iar evenimentul de lansare va include o sesiune de autografe. Volumul "Regalitatea, astăzi" privește din perspectivă istorică și europeană atât situația monarhiei ca formă de guvernământ, cât și Casa Regală ca instituție.

Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte Case Regale din Europa și, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în țara noastră, în ultimii 150 de ani – de când datează monarhia română.

Totodată, cartea prezintă și o serie de interviuri și discursuri pe tema regalității în zilele noastre, relatări despre Crăciunul la Săvârșin, Trenul Regal, aniversările Majestății Sale Regelui Mihai și ale Majestății Sale Reginei Ana, jurnale de călătorie ale Familiei Regale în alte țări, precum și numeroase articole scrise de Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel