Primul penitenciar în parteneriat public-privat, construit lângă Ploieşti
Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Pennitenciarelor (ANP), a anunţat, joi, că primul penitenciar în parteneriat public-privat în România va fi construit în comuna Berceni, lângă Ploieşti. Costurile de proiectare sunt suportate de Ambasada Olandei, printr-un program dezvoltat în acest sens, iar noul penitenciar urmează să fie ocupat exclusiv de cei închişi în regimul de maximă siguranţă. Acesta ar putea fi dat în folosinţă în prima jumătate a anului 2013.
"Planurile pe care le vedeţi sunt modulare. Ele pot fi realizate oriunde şi pot fi modificate, întrucât ce vedeţi pe această planşă reprezintă sectoarele unui penitenciar. Astfel, capacitatea unei închisori de acest gen poate fi crescută chiar până la o mie de locuri, fiind necesară doar multiplicarea unora dintre sectoare", a explicat Ioan Băla, arătând jurnaliştilor o planşă cu proiecţia viitorului penitenciar.
Băla nu a putut preciza nici costurile construirii penitenciarului propus şi nici detaliile parteneriatului public-privat. Referitor la detaliile parteneriatului public-privat, şeful ANP a spus că acestea vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.
Băla a afirmat însă că parteneriatul cu eventualul câştigător presupune ca statul să-i ramburseze în întregime, într-un interval stabilit ulterior, costurile construcţiei. În plus, investitorul va putea externaliza o serie de servicii din închisoare. O altă facilitate pentru eventualul câştigător va fi exploatarea forţei de muncă din închisoare, prin intermediul unui spaţiu de producţie standard, o hală în care deţinuţii vor produce "parţial" în beneficiul investitorului.
Directorul ANP a insistat asupra necesităţii construirii de noi închisori în România, având în vedere, pe de-o parte, numărul în creştere al deţinuţilor, iar pe de altă parte numărul tot mai mare al sentinţelor de condamnare a statului român pentru condiţiile precare din detenţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News