Primarul Târgoviștei către cetățeni: Să mai pună o pătură pe ei
În plină iarnă, o bună parte a locuitorilor Târgoviștei stau în frig, iar edilul urbei, pedelistul Gabriel Boriga, își îndeamnă concetățenii să se încălzească la aragaz şi să mai pună o pătură pe ei.
De câteva zile, o parte a presei titrează situația disperată a câtorva mii de elevi, dar și a locuitorilor din Târgoviște, care sunt nevoiți să înghețe în locuințe, în plină iarnă, din cauza falimentării SC Termica, faliment de care edilul Gabriel Boriga și fostul președinte al CJ Dâmbovița, Florin Popescu, exclus luni din PDL, nu ar fi străini.
În continuare, situația din Târgoviște este gravă, mai ales în instituțiile școlare, unde elevii se pregătesc pentru tezele naționale. Primăria a cumpărat ieri 200 de calorifere electrice pe care le-a distribuit în şcoli, doar că aparatele nu fac faţă, iar riscul ca instalațiile electrice să ia foc este destul de mare.
Între timp, primarul oraşului, PDL-istul Gabriel Boriga, le recomandă târgoviştenilor să procedeze ca în timpul comuniştilor şi să nu se mai plângă atât.
Sfatul lui Boriga este ca oamenii să se încălzească la aragaz şi să mai pună o pătură pe ei.
Adrian Țuțuianu, președintele CJ a declarat că afirmațiile primarului Boriga sunt deplasate. Țuțuianu spune că soluția încălzirii școlilor cu calorifere a pornit tot de la Consiliu Județean. "Eu am obținut finanțarea de la o firmă privată, de la Carpatcement, pentru primele 157 de calorifere ca soluție provizorie".
Despre încrengătura cu iz penal referitoare la falimentarea SC Termica, președintele CJ spune că "la Târgoviște va veni Corpul de control al Guvernului care va analiza și modul cum s-au făcut achizițiile publice, la serviciile de consultanță și la realizarea instalațiilor de încălzire la școli din această toamnă. Cred că instituțiile statului trebuie să-și facă datoria, falimentul termica a fost unul programat și susținut timp de patru ani de guvernarea PDL".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News