Data publicării:

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a intrat în grevă după adoptarea OUG privind Codurile penale

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Primarul municipiului Reşiţa, liberalul Ioan Popa, a anunţat că a intrat în grevă pe timp nelimitat, prin încetarea activităţii, ca semn de protest faţă de adoptarea de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, precizând că este posibil ca şi alţi primari din judeţ să procedeze la fel ca el.

'Fac acest gest pentru miile de tineri judecători, procurori, oameni care lucrează în poliţie, în sistemul de justiţie, în DNA, a căror muncă a fost călcată în picioare. Cred că oricine îşi dă seama că nu e uşor să faci dosare unor oameni puternici, unor oameni potenţi financiar ori aflaţi pe poziţii politice foarte puternice, deoarece, acest lucru presupune curaj', a afirmat primarul municipiului Reşiţa.

[citeste si]

'Am intrat în grevă pe sistemul de administraţie publică şi îmi cer scuze reşiţenilor care vor întâmpina probleme în ceea ce priveşte preluarea sau prelucrarea unor acte legate de Primăria Reşiţa. Eu sper, totuşi, ca semnalele pe care le dăm să fie percepute în mod corect de oameni. Mă întristează faptul că eu cunosc mulţi oameni din Partidul Social Democrat, pe care eu îi consider de calitate, şi mă aşteptam ca ei să aibă deja o reacţie vizavi de ceea ce se întâmplă în ultima perioadă pe problemele graţierii şi a codului penal. Dacă faci parte dintr-un partid politic nu înseamnă că trebuie să fii mut', a mai spus Ioan Popa. Primarul Reşiţei a subliniat că va rămâne în grevă pe timp nelimitat şi nu a exclus varianta demisiei sale din funcţie, la un moment dat, generând în acest fel alegeri locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel