Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins propunerea procurorului de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, de prelungire a măsurii arestării preventive în cazul lui Mezei Janos şi a dispus punerea acestuia de îndată în libertate, decizia fiind definitivă, scrie Mediafax.
Astfel, primarul din Gheorgheni a fost plasat în arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile. Pe durata arestului la domiciliu, Mezei Janos trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat şi nu are voie să comunice cu un suspect, dar şi cu mai mulţi martori din dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi şantaj. În cazul în care acesta încalcă cu rea-credinţă obligaţiile care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Primarul Mezei Janos a fost reţinut la sfârşitul lunii ianuarie de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu şi şantaj, el fiind prezentat apoi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă instanţa a decis atunci ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.
Pe perioada măsurii preventive, lui Mezei Janos i s-a interzis să exercite funcţia de primar, dar şi să comunice, direct sau indirect, cu anumite persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"