Cu o suprafață de aproximativ 72.000 mp, Hala Laminor a fost ultima construită în cadrul Uzinelor Malaxa, devenite 23 August pe vremea comuniștilor. Aceasta a fost parte a Faur SA după 1989 și, ca majoritatea uzinelor din Bucureşti, a devenit o ruină prin anii 2000. După achiziția de către Primăria Sectorului 3, construcția încadrată în categoria monumentelor istorice început să fie readusă la viață, păstrând elementele originale de arhitectură. Aceasta este gata în proporție de peste 90 %, urmând a fi finalizată în următoarea perioadă.
„Ne aflăm la unul din cele mai complexe proiecte dezvoltate de o instituție publică din România. Vorbim de o construcție de aproximativ 7 hectare care va deveni, în cel mai scurt timp, un punct de reper al mediului de afaceri românesc. Va fi o zonă în care producătorii români vor beneficia de spații de producție și de expunere, în care aceștia își pot dezvolta afacerile. Toate țările care s-au dezvoltat a fost și pentru că și-au susținut producătorii locali. Zona în care ne aflăm este una extrem de bine poziționată, având toate mijloacele de transport în comun (metrou, tramvai, autobuze) la 1 minut distanță. Mai mult, complexul acesta va avea și o parcare subterană de aproximativ 1.500 de locuri”, a declarat Robert Negoiță.
Încadrată în categoria monumentelor istorice, aceasta a început să fie readusă la viață, păstrând elementele originale de arhitectură
Primăria Sectorului 3 a preluat în anul 2014 clădirea în administrare, iar timp de 3 ani a așteptat avizele pentru demararea lucrărilor. Astfel, abia din anul 2017 au fost începute lucrările de punere în siguranță și de refacere a clădirii, după ce au abținut toate avizele necesare, fiind clădire istorică. Pentru valorificarea Halei Laminor s-a propus restaurarea, consolidarea, amenajarea interioară a halei și pe toate laturile de platforme destinate circulației pietonale, acces auto pentru servire și parcare pe latura de est, amenajarea unei piețe urbane reprezentative, platformă pentru circulație pietonală, organizarea unei rețele stradale care să deservească terenul fostei platforme industriale Faur și să colecteze fluxuri pietonale spre Hala monument.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”