Data publicării:

Primar de comună, cercetat penal. A participat la o adunare de romi

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Tibor Balogh, primarul comunei Acâş, județul Satu Mare, este cercetat penal pentru nerespectarea restricțiilor impuse de Ordonanțele Militare.

Primarul comunei Acâş, Tibor Balogh, este cercetat penal după ce ar fi participat o adunare de 30 de persoane, în localitate, procurorii precizând, miercuri, într-un comunicat de presă, că acesta "avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare".

"În data de 13 aprilie, organele de poliţie din cadrul postului Acâş sau sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.T., la data de 12 aprilie, în jurul orelor 20,00-20,30, s-a deplasat în cartierul de romi din localitatea Acâş, unde a avut loc o adunare de aproximativ 30 de persoane, deşi avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare conform Ordonanţei Militare emisă de Ministerul Afacerilor Interne, nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase", a precizat sursa citată.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul postului comunal de poliţie Acâş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. Primarul comunei Acâş, Tibor Balogh, nu a putut fi contactat.

Totodată, o altă persoană este cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât a participat la respectiva întâlnire deşi avea obligaţia de a sta în autoizolare la domiciliu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel