Data publicării:
Prima vedetă din România, infectată cu COVID-19. "I s-a zis să bea de la toaletă"
Soțul primei vedete din showbiz-ul românesc infectată cu COVID-19 a oferit detalii halucinante despre situația din spitalul în care e internată aceasta.
Roxana Marinescu-Schwartz este prima vedetă din showbiz-ul românesc care a fost diagnosticată cu COVID-19. Fosta vedetă Playboy a fost plecată împreună cu șoțul și cei doi copii, în urmă cu o lună, în Israel și în Grecia, iar după câteva zile de la întoarcere a fost testată pozitiv, în timp ce rezultatul soțului a fost negativ.
Roxana se află internată la Spitalul "Matei Balș" din Capitală, acolo unde, după spusele soțului său, medic estetician, femeia ar fi tratată foarte rău.
"A mâncat o felie de parizer toată ziua. Nici apă nu are, i s-a zis să bea de la toaletă", a declarat Victor Schwartz, soțul Roxanei, pentru gandul.ro.
Care este starea de sănătate a Roxanei
"Acum câteva seri, Roxana a întâmpinat mici dificultăți respiratorii și legate de simțul mirosului. Pentru că s-a panicat, eu i-am spus să sunăm la Salvare. Au venit cei de la SMURD, au dus-o la spital, i-au făcut testul și după aceea au adus-o acasă. După două zile, când am realizat că rezultatul întârzie, am început să mă agit și să dau telefoane.
Am descoperit că este diagnosticată pozitiv și mi-au spus că o să vină un echipaj ca să o ducă la spital și să o interneze. Ea se simte bine, dar i-au spus că, până nu o să îi iasă două teste negative, nu o lasă acasă", a declarat Victor Schwartz, în exclusivitate pentru cancan.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News