Prima pastilă pentru tratarea Covid ajunge marți în București, a anunțat Rafila
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că marţi va sosi la Bucureşti un transport cu 50.000 de cutii de Molnupiravir, medicament destinat pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, care vor fi distribuite spitalelor şi centrelor ambulatorii de evaluare.
"Mâine soseşte în Bucureşti transportul cu Molnupiravir. El a plecat din Budapesta, cred că a şi trecut frontiera de stat la această oră, iar cele 50.000 de cutii de Molnupiravir pentru 50.000 de pacienţi vor fi distribuite spitalelor şi centrelor ambulatorii de evaluare a pacienţilor", a spus Rafila, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
El a spus că se va trece cu bine peste acest val al pandemiei prin implicarea tuturor categoriilor de profesionişti şi cu respectarea măsurilor sanitare şi vaccinare.
"Cifrele sunt în fiecare zi îngrijorătoare în continuare, aşteptăm mult dorita scădere a numărului de cazuri, dar lucrul acesta se poate realiza doar dacă contribuim cu toţii prin utilizarea măştii, evitarea aglomeraţiilor, vaccinare", a arătat ministrul, potrivit Agerpres.
VEZI ȘI: Testare Covid-19. Rafila, apel către medicii de familie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un apel, luni, către medicii de familie să participe la efortul pe care personalul din sistemul sanitar îl face în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că suma alocată în 2022 pentru acest domeniu va creşte cu 22%.
"Fac un apel din nou către medicii de familie, către organizaţiile profesionale ale medicilor de familie, către Colegiul Medicilor din România să încerce să înţeleagă că este vorba despre o responsabilitate profesională şi de un parteneriat în folosul populaţiei. În momentul de faţă, sunt încheiate circa 3.800 de contracte de testare cu cabinetele medicilor de familie şi cred că dacă ajungem ca fiecare cabinet să testeze în fiecare zi măcar zece persoane care sunt simptomatice sau care au fost contacţi apropiaţi ai persoanelor infectate ar fi un foarte mare câştig. Până în momentul de faţă, media este mult mai mică - sunt două teste care se efectuează în medie la cabinetele medicilor de familie. Aşa cum am promis, i-am ajutat împreună cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Este o creştere substanţială. Aşteptăm ca şi dânşii să participe la acest efort pe care personalul medical îl face în folosul cetăţenilor", a afirmat Rafila, conform Agerpres.
El a participat la inaugurarea centrului de evaluare COVID-19 de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde pacienţii se pot prezenta cu un test pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 confirmat în platforma Coronaforms.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News