O echipă complexă de medici orădeni şi unguri a efectuat, joi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Oradea, prima intervenţie pe cord deschis, a anunţat, într-un comunicat, conducerea instituţiei, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, operaţia a avut ca scop "înlocuirea valvulară aortică cu proteză valvulară în circulaţie extracorporală".
Pacientul operat este un bărbat în vârstă de 71 de ani, diagnosticat cu stenoză aortică valvulară şi explorat complet în cadrul SCJU Oradea.
Echipă complexă de medici specialiști
Echipa operatorie complexă a fost alcătuită din chirurgi cardiaci, anestezişti, cardiotehnicieni şi asistente medicale. Echipa spitalului orădean a fost sprijinită de colegii din cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiacă a Universităţii de Medicină din Debrecen, Ungaria. În comunicat sunt menţionaţi medicii chirurgi Jerzicska Erno şi Jagamos Endre şi anestezista Lucza Tunde.
"Intervenţia a decurs în mod obişnuit, evoluţia postoperatorie a pacientului fiind favorabilă până la momentul de faţă. Ne aşteptăm la o evoluţie similară în continuare atât în terapie intensivă, cât şi în postoperator", se mai arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă