Prim-procurorul de pe lângă Judecătoria Panciu este acuzat de şantaj
Sorin Sava, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) –Serviciul Teritorial Galaţi pentru a da declaraţii într-un dosar în care este acuzat de şantaj, informează Monitorul de Vrancea.
Autor: Adi Stroescu
Procurorul susţine că acuzaţiile nu sunt întemeiate, reclamaţia la adresa sa fiind făcută de un păncean, de la care a cumpărat, acum câţiva ani, un imobil magazie şi un teren.
„Într-adevăr, am fost la DNA să dau declaraţii. Mă judec în civil cu un cetăţean din Panciu şi acesta m-a reclamat că eu l-am şantajat să îi facă act de vânzare cumpărare pentru un imobil, unei alte persoane“, a spus procurorul Sava. Acesta a adăugat că în 2004 a cumpărat de la cel care l-a reclamat la DNA, un teren pe care se afla o magazie. Au fost împreună la notar, unde au încheiat un precontract, ocazie cu care procurorul i-a plătit jumătate din preţul imobilului, respectiv 25 de mii de lei.
Pentru restul banilor, Sava susţine că a întocmit cu fostul proprietar al terenului o chitanţă. „El nu mai recunoaşte că i-am dat acei bani, chiar dacă există acea chitanţă. A rămas probabil cu nemulţumiri, o fi vrut după aceea bani mai mulţi, nu ştiu care sunt nemulţumirile sale“, ne-a mai spus procurorul. Dosarul din civil în care cei doi se judecă, a fost iniţial pe rolul Judecătoriei Panciu, dar ulterior a fost declinat la Judecătoria Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News