Pricopie: Media de la Evaluare va reprezenta 75% din media admiterii la liceu
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, schimbă regulile admiterii la liceu, începând cu anul şcolar 2013-2014. Astfel, media obţinută la Evaluarea Naţională va reprezenta 75% şi nu 50% din media de admitere la liceu, a declarat pentru Mediafax ministrul Educației.
Pricopie spune că s-a luat decizia de creștere a ponderii "mediei obţinute în urma examenului de Evaluare Naţională în media finală de admitere la liceu, ca urmare a analizelor care au condus la concluzia că evaluarea la clasă este, în multe cazuri, mai indulgentă decât Evaluarea Naţională. Vorbesc despre creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională la 75 la sută, faţă de 50 la sută cât a fost până acum, şi reducerea la 25 la sută a ponderii notelor din ciclul gimnazial pentru admiterea la liceu", a declarat ministrul Educației.
De asemenea, Pricopie spune că vor fi introduse controale care vor urmări prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea. Ministrul precizează că primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi şcolile unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale.
"Vom face evaluări, asistenţe la clasă, inspecţii, vom urmări cu mare atenţie cum se folosesc orele de Română, de Matematică, de Fizică, de Chimie etc., vom verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditaţii la şcoală. Aşa cum am anunţat deja, vom introduce simulări naţionale ale examenului de bacalaureat la clasa a XII-a şi, ca o noutate, la clasa a XI-a. Din semnalele venite din partea celor cu care am discutat până acum, am înţeles că această măsură se bucură de o largă susţinere".
Evaluări periodice la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
La clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se va introduce sistemul evaluărilor. "Prin urmare, după câţiva ani de grădiniţă, după clasa pregătitoare, după clasa I, ajungem în clasa a II-a şi putem să vedem care este nivelul elevilor, iar informaţiile respective le putem folosi pentru a vedea unde avem vulnerabilităţi, unde sunt probleme, la nivel de şcoli, la nivel de clase, chiar la nivel de elev în raport cu ceilalţi elevii. Anul acesta ne-am uitat cu foarte mare atenţie la rezultate şi vom face fişe pentru fiecare şcoală în parte în special pe diferenţele de evaluare.
Un copil de clasa a VIII-a care nu ia nota 5 este un copil care a irosit opt ani din viaţă, cu consecinţe dramatice pentru viitorul lui, iar vina o purtăm noi, nu copilul. Când ai 30.000 - 35.000 de copii, absolvenţi ai ciclului gimnazial, care nu reuşesc să ia nota 5 la Evaluarea Naţională, după opt ani de şcoală şi nu ştiu câţi ani de grădiniţă, înseamnă că ai irosit opt ani din viaţa fiecăruia în parte, cu consecinţe dramatice pentru viitorul fiecăruia, dar şi al societăţii în ansamblu. De vină nu sunt copiii aflaţi în această situaţie, ci noi, părinţii, cadrele didactice, comunitatea în ansamblul ei. Iată de ce, prioritatea noastră, a tuturor, trebuie să fie corectarea acestor situaţii", a mai declarat ministrul Educației.
Ministrul mai spune că profesorii care fraudează trebuie să nu mai fie la catedră, iar părinţii interesaţi de fraudarea unui examen trebuie să vadă deserviciul făcut copiilor lor.
"Vom face totul ca profesorii care fraudează să nu mai fie la catedră. Vom face absolut tot ceea ce putem să facem la nivelul Ministerului Educaţiei ca legea să fie mult mai clară cu privire la măsurile pe care le putem adopta în situaţii de fraudă. Cei care consimt fraudarea actului de educaţie - examene, documente de studii etc. - nu mai au ce căuta în sistem", a mai spus Remus Pricopie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News