Data publicării:
Previziuni mai grele pentru Rac, Leu, Berbec, Taur, Gemeni. Avertisment pentru Capricorn, dulce nostalgie pentru Săgetător
Astrologul Daniela Simulescu a revenit cu noi previziuni pentru zodii.
Astăzi avem o conjuncție între Venus și Nodul Sud în semnul Scorpionului. „V-aș invita să meditați asupra valorilor pe care le-ați moștenit. Sau la cum v-a fost transmisă iubirea. Unii dintre noi iubesc în funcție de ceea ce au văzut în copilărie. Venus în Scorpion vorbește despre frici profunde, mai ales aceea de a pierde. De asemenea, Luna tranzitează semnul Peștilor”, a transmis astrologul Daniela Simulescu.
Ca de obicei, horoscopul zilnic va fi difuzat la DCNews și DCNewsTV începând cu ora 9.00.
Astrologul Daniela Simulescu, previziuni pe scurt pentru toate zodiile:
Berbec
Parcă nu te alegi cu nimic concret. Și te uiți doar la jumătatea goală a paharului. Îți va fi destul de greu să te concentrezi.
Taur
Conjuncția Venus-Nodul Sud poate fi responsabilă pentru sentimentul de inadecvare. De parcă ești o fantomă în unele situații.
Gemeni
Când e una caldă, când e una rece. Nu te mai poți baza pe niciun program sigur. Nimic nu mai este bătut în cuie.
Rac
Dacă te abandonezi pe tine, nu câștigi nimic. De aceea recomandabil ar fi să îți asiguri niște limite în relațiile cu apropiații.
Leu
Legăturile prea strânse cu membrii familiei nu au cum să îți facă bine. Și vei avea tendința de a fi mai radical în discurs.
Fecioară
Diplomația este bună, dar nu atunci când mai mult îți dăunează. De aceea va trebui să îți dai seama când și cum să o folosești.
Balanță
Conjuncția lui Venus cu Nodul Sud îți poate arăta ce obiceiuri disfuncționale deții în ceea ce privește relația cu banii.
Scorpion
Te schimbi în funcție de stările celorlalți. Crezi că astfel vei fi plăcut, dar de fapt, îți faci un ditamai deserviciu.
Săgetător
Dulcea nostalgie! Unele amintiri te ajută să treci peste evenimentele mai provocatoare sau oamenii mai antipatici.
Capricorn
Astrele îți atrag atenția că ești cam radical atunci când vine vorba de relația ta cu oamenii cei mai dragi. Poate mai meditezi.
Vărsător
Trebuie să înveți să separi viața profesională de cea personală. Astfel, vei evita să frustrezi oamenii din viața ta.
Pești
Poate este cazul să înveți ceva nou, să porți discuții și cu alți oameni și să încerci să introduci activități diferite în program.
Marte retrograd în Gemeni până în 2023! Relațiile se schimbă. La ce să fim atenți în perioada următoare
În perioada 30 octombrie 2022 - 12 ianuarie 2023, Marte va retrograda în Gemeni.
„Va face mult zgomot pentru nimic! Ne vom da seama cât de mult s-a infiltrat tehnologia în rutina noastră. Energia Gemenilor se referă la comunicare, la multitasking, la disiparea energiei în multiple direcții, idei noi, diversificare, adaptabilitate, progres intelectual, dorința de a fi mereu tineri. Cu ocazia acestei retrogradări, putem discuta din nou și despre reconversia profesională. Sau despre înscrierea la unele cursuri/ateliere/workshop-uri pe care am fi vrut să le facem la un moment dat, însă atunci viața ne-a oferit unele responsabilități”, a explicat astrologul Daniela Simulescu.
Cu Marte retrograd în Gemeni, trebuie să aveți mare grijă dacă vreți să vă luați permisul sau să vă cumpărați mașină.
Cu Marte retrograd în Gemeni, relațiile cu frații și surorile se schimbă. „Pe moment sunt dinamice, după s-ar putea să vă irite mult. Vă înfuriați din nimic pe ei și ei pe voi. Cu Marte retrograd în Gemeni, o vorbă aruncată s-ar putea să provoace un rău mare”, a spus Daniela Simulescu.
Cu Marte retrograd în Gemeni, evitați să cumpărați produse scumpe, cum ar fi laptopuri.
Cu Marte retrograd în Gemeni, e nevoie de autorități care „să vorbească pe limba noastră”.
Cu Marte retrograd în Gemeni, vor apărea greve. „Oamenii vor dori să plece de unde e stres”, a spus astrologul Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News