Preţurile la gaze fluctuează în Europa. Reducerea livrărilor din Norvegia și temperaturile în scădere se fac resimțite
Temperaturile în scădere și reducerea livrărilor din Norvegia pun presiune pe cererea de gaz din Europa.
Amsterdam, 23 ian /Agerpres/ - Preţurile de referinţă la gaze pe piaţa din Europa fluctuează, în timp ce livrările din Norvegia ar urma să scadă la cel mai redus nivel din ultimele două luni, iar temperaturile sunt scăzute şi duc la majorarea cererii, transmite Bloomberg.
La hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile la gaze naturale cu livrare în luna următoare au scăzut, luni dimineaţă, cu 0,2%, la 66,80 euro pentru un Megawatt-oră, după ce anterior înregistraseră un avans de 3,9%.
Vineri, cotaţiile la gaze naturale au urcat cu 10%, prima creştere săptămânală după cinci declinuri săptămânale consecutive. Capacitatea disponibilă de gaze la câteva facilităţi din Norvegia a fost redusă în urma lucrărilor de mentenanţă şi a scăderii comenzilor.
Deşi livrările din statul scandinav sunt cruciale pentru a satisface cererea, depozitele mai mari decât în mod normal din Europa protejează continentul în eventualitatea unor perturbări.
Nivelul ridicat de gaze naturale lichefiate (GNL) ajută, de asemenea, la atenuarea temerilor privind aprovizionarea continentului.
În următoarele zile ar putea creşte consumul de gaze din cauza valului de temperaturi scăzute care ar urma să persiste săptămâna aceasta în nord-vestul Europei.
Meteorologii previzionează, însă, creşterea temperaturilor în cursul săptămânii viitoare. Vremea rece a dus la majorarea cererii, după ce o perioadă prelungită de temperaturi ridicate a făcut ca facilităţile de stocare a gazelor să fie pline în proporţie de 78%, faţă de un nivel mediu de 58%, în ultimii cinci ani.
Aceste rezerve au permis Europei să nu înregistreze perturbări semnificative în această iarnă şi au dus la scăderea preţurilor de referinţă la gaze, după ce, în vara anului trecut, se înregistra un nivel record de 345 de euro pentru un Megawatt-oră, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News