Data publicării:

Prețul energiei electrice, cu 5% mai mare de la sfârșitul lunii iunie

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Până la sfârşitul lunii iunie, preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.

"Vom implementa ajustarea convenită de 5 procente a tarifelor reglementate (la electricitate - n.r.) pentru consumatorii casnici şi industriali până la 30 iunie", se arată în memorandumul de politici economice şi financiare semnat de Guvern cu FMI, informează Mediafax.

Procesul de renunţare la tarifele reglementate la energie electrică, cerut de FMI, va fi aplicat separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.

"ANRE va majora treptat cota de electricitate obţinută de pe piaţa dereglementată de companiile de distribuţie pentru consumatorii industriali ai acestora, ajungând la 100% până la finele anului 2013. De la 1 ianuarie 2014 vor fi eliminate preţurile reglementate pentru consumatorii industriali. (...) Pentru gospodării, tarifele nereglementate vor fi introduse treptat, începând cu 2013, finalizându-se până în 2017", se arată în document.

În memorandum se mai arată că Legea energiei electrice ar putea fi aprobată de Parlament până la mijlocul lunii iunie, iar foaia de parcurs pentru sectorul energiei electrice va fi făcută publică de Guvern până în 30 iunie.

Tarifele la electricitate şi gaze plătite de populaţie sunt reglementate de ANRE din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel