Preşedinţie: Legea privind instituirea pe 21 aprilie a Zilei naţionale a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri, promulgată
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Klaus-Iohannis
Klaus-Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea potrivit căreia pe 21 aprilie se marchează Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri, informează Administraţia Prezidenţială. Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 aprilie, în unanimitate, proiectul de lege privind instituirea în 21 aprilie a Zilei naţionale a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri.

Potrivit noii legi, data de 21 aprilie devine Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri în scopul informării şi conştientizării cetăţenilor şi a autorităţilor publice cu privire la efectele grave generate de acest fenomen. Această zi poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, persoane fizice şi juridice prin organizarea sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter ştiinţific sau social, consacrate informării şi conştientizării acestui fenomen, prevede actul normativ.

Tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat şi decretele privind promulgarea a două legi pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Una dintre acestea prevede completarea articolului 105 al Legii 1/2011 în sensul că, 'în situaţii excepţionale, administraţiile locale pot acoperi cheltuieli de natura obiectelor de inventar' şi, de asemenea, 'universităţile pot reporta fondurile rămase necheltuite pentru obiective de investiţii la sfârşitul fiecărui an'. Un alt decret semnat de şeful statului se referă la promulgarea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel