Data publicării:
Preşedintele Serbiei dorește reintroducerea serviciului militar obligatoriu
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat sâmbătă că a aprobat restabilirea serviciului militar obligatoriu în țara sa, afirmând că Serbia "are nevoie de o armată puternică".
În timpul unei ceremonii la Academia Militară din Belgrad, preşedintele a precizat că serviciul militar obligatoriu va dura 75 de zile.
"Sper să înţelegeţi cu toţii cât de mult avem nevoie de o armată puternică, cât de mult avem nevoie să cumpărăm şi să producem mai multe arme", a spus Vucic.
"Nu dorim să atacăm pe nimeni. Şi nu o vom face. Dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat", a adăugat el.
Serbia a pus capăt serviciului militar obligatoriu în 2011
Această propunere de reinstituire a serviciului militar obligatoriu trebuie încă aprobată de guvern şi apoi votată de parlament, unde însă partidul lui Vucic are o majoritate solidă.
Premierul sârb Milos Vucevic a declarat vineri că guvernul este "gata să trimită această propunere parlamentului foarte repede şi să o implementeze în 2025, după îndeplinirea condiţiilor logistice şi administrative".
Serbia a pus capăt serviciului militar obligatoriu în 2011 şi de atunci are o armată profesionistă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News