Președintele Cehiei, Vaclav Klaus, judecat de CC pentru Înaltă trădare
Senatul Cehiei a votat luni pentru punerea sub a acuzare a președintelui țării, Vaclav Klaus, pentru Înată Trădare în legătură cu decretul său de amnistiere din luna ianuarie, potrivit Reuters. Senatorii republicii îl mai acuză pe Klaus de refuzul promulgării numirii unor judecători.
Majoritatea stângii din Senat, oponenții lui Klaus, îi cere Curții Constituționale a Republicii Cehe să stabilească dacă șeful statului ceh a încălcat legea fundamentală a țării prin respectivul decret. 38 de senatori au votat ”pentru”, în timp ce 30 au votat împotriva acestui demers.
Actul de amnistie semnat de președinte la 1 ianuarie a vizat circa 7.000de deținuți, printre care și persoane inculpate pentru fapte de corupție. ”Este un gest menit să le ofere o nouă şansă acelor cetăţeni care au încălcat legea, dar care nu sunt delincvenţi recidivişti”, spunea atunci Vaclav Klaus.
Pedeapsa maximă pe care o poate primi preşedintele ceh este pierderea funcţiei sale, în condiţiile în care mandatul său - cel de-al doilea - se termină oricum la 7 martie. Ea ar constitui însă o lovitură simbolică dată moştenirii unui politician de dreapta care a stârnit iritare în unele cercuri din Europa prin atitudinea sa eurosceptică, notează Reuters. Senatorii cehi îl acuză totodată pe preşedinte de încălcarea Constituţiei prin refuzul de a ratifica tratate europene şi de a promulga numirea unor judecători.
Vlaclav Klaus este un eurosceptic declarat, aflat la al doilea mandat de președinte, iar înainte să devină șeful statului a deținut funcția de premier. Cu o înclinație spre populism, Klaus este cea mai importantă figură politică de pe scena politică post-comunistă a Cehiei. Acestuia îi este atribuit un rol constructiv în dizolvarea pașnică a Cehoslovaciei în 1992 și în privatizarea economiei cehe de la începutul anilor 90, când era prim-ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News