Data actualizării:
Data publicării:

Preşedinte - Guvern, decizie cu ecouri în CE. Doru Frunzulică: A creat multe probleme

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul român Doru Frunzulică a acordat un interviu presei belgiene în care a vorbit despre reprezentarea României la Consiliul European.

În cadrul unui interviu acordat unui ziar belgian, eurodeputatul PSD Doru Frunzulică, la întrebarea privind reprezentarea României la Consiliul European a răspuns următoarele (în traducere): Înțeleg de ce mă întrebați acest lucru, ținând cont de faptul că, în această perioadă România deține președinția rotativă a Consiliului UE pentru o perioada de 6 luni, iar Consiliul UE, care este format din reprezentanții Guvernelor din fiecare țara a Uniunii, discută, modifică și adoptă acte legislative, coordonează politicile ale UE, la indicațiile, orientările și prioritățile stabilite de Consiliul European!

Reporter: Da, dar la Consiliul European din partea României participă președintele și nu prim-ministrul, ca la majoritatea statelor membre. Care este explicația, acestui fapt?

Răspuns D-F: Da, 24 de state sunt reprezentate la Consiliul European de prim-ministru iar numai 4 de președinții statului respectiv. Trebuie să vă spun că în România există o Decizie a Curții Constituționale potrivit căreia, președintele României participă la reuniunile Consiliului European, acesta putând delega această atribuție prim-ministrului. O decizie a Curții Constituționale care, din păcate, nu favorizează colaborarea dintre președinte și prim-ministru, neechilibrată și care a creat mai multe probleme.

Reporter: A creat sau creează probleme?

Răspuns D-F: Păi, haideți să analizăm situația actuală. Pe perioada președinției Consiliului UE a unui stat membru, cum este acum cazul țării mele acum, orientările și domeniile prioritare stabilite de Consiliul European, care necesită atenție sporită și acțiune din partea UE, capătă o importanță mărită, deoarece în funcție de acestea Consiliul UE negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, elaborează politica externă și de securitate a UE, încheie acorduri între UE și alte state sau organizații internaționale etc. Tocmai de aceea, pe perioada președinției Consiliului UE, România ar trebui reprezentată de prim-ministru, sau măcar pe subiectele din Consiliul European care sunt de competența prim- ministrului, a Guvernului. De aceea a creat și creează probleme.

Reporter: Dar președintele României nu are competențe pe orice subiect? Nu reprezintă el țara dvs?

Răspuns D-F: Potrivit Constituției României președintele are competențe în politica externă și în materie de securitate și apărare. Atât! Majoritatea temelor care sunt abordate în Consiliul European sunt de competența Guvernului, a prim-ministrului.

Reporter: Dar spuneați mai devreme că există o hotărâre a Curții Constituționale a României privind participarea președintelui la Consiliului European.

Răspuns D-F: Da, dar trebuie subliniat un fapt: România, potrivit constituției sale actuale, se află între o republică semi-prezidențială și una parlamentară.

Tocmai de aceea, o hotărâre a Curții Constituționale echilibrată, care să țină cont de interesele țării mele ar fi trebuit să permită participarea președintelui sau a prim-ministrului la reuniunile Consiliului European în funcție de agendă, de subiectele ce se abordează. Din păcate, hotărârea din 2012 a complicat relațiile instituționale între președinte și premier.

Reporter: Dar România nu este singurul stat reprezentat de președinte, mai sunt încă alte trei state membre ale UE: Franța, Cipru și Lituania.

Răspuns D-F: Așa este, dar din analiza constituției celor patru state, rezultă clar că președintele României are cele mai puține prerogative și atribuții în comparație cu președinții celorlalte trei țări. Postul de președinte al Franței este foarte puternic, acesta împărțind șefia guvernului cu prim-ministrul.

În Cipru, președintele are o putere considerabilă, el fiind nu numai șeful statului dar și șeful executivului - în nici o altă țară membră a UE președintele nu are atât de multă putere ca în Cipru. În Lituania, președintele țării are mai multe prerogative și atribuții decât președintele României, potrivit constituției acestui stat.

Tocmai de aceea , dați-mi voie să îmi exprim încrederea că acum, pe perioada președinției României a Consiliului UE, președintele țării mele, analizând mai temeinic importanța acestor luni pentru țara noastră, luând în considerare interesele majore ale României și pe ale cetățenilor români, va lua decizia care se impune, de a delega participarea la Consiliul European prim-ministrului Guvernului României.

Reporter: Mulțumesc, nu este o situație simplă.

Răspuns D-F: Și eu vă mulțumesc.

Vezi şi: Cum s-a format Bucureștiul, orașul celor 7 coline. Informații neștiute

Kaufland, produs retras de la vânzare. Recomandare pentru clienţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel