Data actualizării:
Data publicării:

Presa haștag, atac la premierul PNL. Înregistrare cu Ludovic Orban, rostogolită pe Facebook

Autor: D.C. | Categorie: Stiri
WhatsApp

Într-o anchetă jurnalistică despre „corupție, sfidare și incompetență”, presa apropiată USR și mai ales PLUS lansează un atac la adresa premierului Ludovic Orban.

Pe Facebook este rostogolită înregistrarea video a unei discuții telefonice între Avram Gal și Ludovic Orban, fără alte detalii. Video-ul a fost postat de recorder.ro, un site „hashtag” care a introdus materialul video într-o anchetă jurnalistică despre ascensiunea lui Adrian Ionel, fostul director Unifarm.

În ancheta despre Ionel este lipit un material video cu Avram Gal, înregistrat în cursul unei convorbiri telefonice în care pare a discuta cu premierul despre un transport de măști din China. Potrivit recorder.ro, Gal organiza un transport de măști cu un avion Boeing 747 înregistrat în Belarus, dar acesta n-avea drept de zbor nici în China, nici în Emiratele Arabe Unite, unde trebuia să facă escală. Un apropiat al lui Gal a filmat scena în care Ludovic Orban se arată gata să rezolve problema cu transportul, chiar să sune la premierul Chinei, dacă va fi nevoie.

În contextul crizei globale de echipamente și materiale sanitare, din luna aprilie, gestul premierului Orban a fost unul lăudabil. România avea nevoie de măști, ventilatoare și medicamente. Era o acțiune necesară și legitimă, era normal ca premierul unei țări să intervină pentru depășirea unor obstacole birocratice, să activeze influența pe care o are acea țară la nivel internațional în competiția pentru resursele necesare combaterii COVID-19. 

Plasând acest video într-un context negativ, printre detalii de ”ancheta” jurnalistică și comunicate de la DNA, presa apropiată USR-PLUS încearcă să-l asocieze cu un act de corupție, să dea o lovitură electorală principalului competitor de Dreapta. Evident, amplificând mesajul pe rețelele sociale, unde gherila hashtag rostogolește materialul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel