Preot, împușcat în cap. Arma, furată de la un consul
Preotul din județul Arad, găsit împușcat în cap, deținea ilegal o armă care a fost furată din casa unui consul.
Preotul din județul Arad, care a fost descoperit fără suflare pe proprietatea sa, respectiv o pescărie din satul Comănești, se pare că deținea ilegal arma folosită. După primele două zile de cercetări s-a aflat pe numele cui a fost înregistrată arma cu care s-a împușcat bărbatul. Aceasta a aparținut consulului Italiei, a cărei casă din Arad a fost călcată de o bandă de hoți anul trecut. Atunci, infractorii au furat din locuință sume importante de bani, mai multe bijuterii și trei arme, dintre care și o pușcă de vânătoare, conform RTv
Întrebarea anchetatorilor
După descoperirea acestor indicii, anchetatorii încearcă acum să stabilească modul în care pușca a ajuns în posesia preotului. Bănuiala este arma de vânătoare a fost vândută de mai multe ori. În privința stabilirii cauzei morții, surse din cadrul anchete susțin că probele ar conduce tot mai mult către descărcarea accidentală a armei în timpul în care preotul ar fi vrut să o curețe.
vezi și: Preot împușcat în cap. Ipoteza șocantă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News