Premierul Netanyahu neagă zvonurile conform cărora arabii din Israel nu au fost vaccinați: E scandalos!
Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a respins criticile conform cărora campania de vaccinare a exclus cetățenii palestinieni din Israel.
Într-un interviu acordat Fox News, Netanyahu a combătut o glumă făcută luna trecută de Micheal Che, starul Saturday Night Live, conform căruia Israelul a vaccinat doar jumătatea evreiască a populației sale.
„Israelul raportează că a vaccinat jumătate din populație. Voi ghici și voi spune că e vorba doar de jumătatea evreiască”, a spus Che în timpul unei emisiuni de comedie. Ulterior, Netanyahu a precizat: „Este scandalos. De fapt, am adus vaccinuri și le-am dus în special la comunitățile arabe, cetățenii arabi ai Israelului au fost vaccinați”, a precizat acesta.
Israelul a avut cea mai rapidă campanie de vaccinare din lume, administrând cel puțin o doză la mai mult de jumătate din cei 9,3 milioane de oameni și cele două doze necesare la aproximativ o treime, potrivit AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News