Data publicării:

Premierul Marcel Ciolacu, anunț despre Schengen: ”Cred că sub președinția Ungariei vom putea să finalizăm intrarea totală”

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik / kutsallenger
Foto cu rol ilustrativ: Freepik / kutsallenger

Află ce declarații a făcut premierul Marcel Ciolacu despre aderarea României la Schengen.

"În acest moment, România, după data de 23 anul acesta și luna aceasta, are un acord politic și cu Austria în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen maritim, unde ne interesează foarte mult dezvoltarea Portului Constanța, și aerian.

În primul și în primul rând, trebuie să ne pregătim pentru anul viitor, cred că sub președinția Ungariei, să finalizăm intrarea totală în Spațiul Schengen în România. De 13 ani, 13 ani, nu un an sau doi, România îndeplinește toate cerințele tehnice de aderare la Spațiul Schengen. De 13 ani este prima oară când avem un acord politic de aderare parțială. Cu alte cuvinte, din acest moment tot procesul este ireversibil.

COREPER în locul Consiliului JAI

Nu cred că mai se face niciun Consiliu JAI. O să fie un vot a reprezentanților fiecărui stat, COREPER se numește, și se va face cred că această procedură, ținând cont de faptul că mai avem 2 zile până la Anul Nou. În acest moment documentele sunt la juriști, la comisie și la guvernul austriac pentru ultima formă care va fi înaintată la toți reprezentanții statelor europene, membre ale Uniunii Europene, normal, cei care au drept de vot. Ceea ce privește România și Bulgaria, strategia pentru anul viitor categoric că vom avea o strategie schimbată.

Marcel Ciolacu, coordonare cu Cătălin Predoiu și Luminița Odobescu

Este pentru prima oară când ne-am coordonat, m-am coordonat cu președintele României, nicio problemă să o spun, m-am coordonat cu ministrul de Externe, cu ministrul de Interne domnul Predoiu, cu Luminița Odobescu. Ne-am văzut seara, am avut teleconferințe, videoconferințe.

Chiar aș vrea să nominalizez pe cineva în mod special, o consilieră de a domnului vicepremier, o domnișoară Beatrice, (...) care m-a impresionat cât de aplicată și cât de pregătită este pe acest domeniu. A fost o muncă de echipă coordonată.

”Toți primii-miniștrii social-democrați au anunțat susținerea României pentru Spațiul Schengen”

Am fost la Malaga, unde am luat iarăși decizia în forurile social-democrate. Toți prim-miniștrii social-democrați au anunțat susținerea României pentru Spațiul Schengen. Am avut discuții directe și separate cu cancelarul Olaf Scholz, tot ce am stabilit cu cancelarul s-a întâmplat, tot ce am stabilit cu prim-ministrul Pedro Sanchez, pentru că președinția Consiliul European acum este a Spaniei, s-a întâmplat, mai mult, urmează primul ministru al Spaniei să vină în prima vizită oficială, să vină în România, fiindcă mai avem de finalizat și cu dubla cetățenie a românilor din Spania, iarăși o promisiune și dânsul a spus că susține total acest proiect”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în direct la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel