Premierul Ciucă, vizită în Țara Moților: Vrem mai multe investiții și locuri de muncă în zonă
Nicolae Ciucă, premierul României, a fost în vizită în Țara Moților, unde a anunțat că își dorește să ajute zona în procesul de dezvoltare economică.
„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Am venit astăzi în Țara Moților pentru a transmite mesajul ferm al Guvernului de susținere a planurilor de dezvoltare ale acestei zone, prin investiții și locuri de muncă.
Am fost la CUPRU MIN, la Abrud, am discutat cu managementul companiei, cel mai mare angajator din zonă, despre proiectele de retehnologizare și modernizare. Aceste investiții vor menține în zona de profit compania și vor oferi perspective concrete de dezvoltare și ocupare a forței de muncă, prin valorificarea oportunităților de exploatare și prelucrare a minereurilor neferoase din zonă.
Încurajez conducerea societății să continue în această direcție pentru că viitorul aparține noilor tehnologii prietenoase cu mediul. Are susținerea mea și a echipei guvernamentale. Pregătim la nivelul Guvernului un Memorandum prin care jumătate din profitul Companiei CUPRU MIN nu va mai merge la bugetul de stat, ci va fi orientat către noi retehnologizări. Este vorba despre aproximativ 43 de milioane de lei care vor susține producția companiei, fără să afecteze mediul.
Este îmbucurător să vedem cum o companie cu acționariat integral de stat se menține de câțiva ani buni în zona de profit și că investițiile realizate până acum au fost doar prin finanţarea proprie.
Totodată, prin decizia pe care am luat-o în Guvern, am descentralizat alocarea resurselor financiare la nivel local, astfel încât, din taxele plătite de Cuprumin, 27 de milioane de lei au ajuns, deja, în acest an, la autoritățile locale pentru investiții necesare comunității.
Urez companiei, care împlinește anul acesta 45 de ani, mulți ani de activitate de acum încolo, iar conducerii mult succes pentru că este nevoie de dezvoltare! Minerilor, cei care sunt la baza activității companiei și pe care îi vom sărbători pe 6 august, le doresc sănătate și ”Noroc bun”!”, este mesajul Guvernului României, pe Facebook.
Ciucă, mesaj cu prilejul Zilei Ambulanței din România: Vom majora, de la an la an, finanțarea publică a sectorului de sănătate
Premierului Nicolae-Ionel Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Ambulanței din România.
„Îi sărbătorim astăzi pe salvatorii de vieți din cadrul serviciilor de ambulanță, cu gândul la activitatea lor pe cât de complexă, pe atât de importantă. Pe lângă profesionalism, aceasta implică dăruire, capacitate de reacție rapidă, empatie și curaj. Indiferent că este vorba despre echipajele din teren sau despre celelalte categorii de personal din cadrul Ambulanței care gestionează derularea misiunilor de salvare, munca lor se măsoară în milioane de vieți salvate, de multe ori în situații când șansele pot să pară inexistente.
Perioada de pandemie a pus o presiune suplimentară asupra profesioniștilor din asistența medicală de urgență prespitalicească, care și-au făcut datoria cu aceeași responsabilitate. Îi vedem și acum solicitați intens la cazuri de urgență provocate de temperaturile caniculare, accidente sau oameni cu probleme grave de sănătate care au nevoie urgentă de asistență medicală.
Ajuns la 116 ani de existență, serviciul public de ambulanță funcționează după același principiu pe baza căruia a fost creat la inițiativa profesorului dr. Nicolae Minovici: ”Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”. Dedicarea dumneavoastră pentru tratarea fiecărui pacient rămâne o constantă. Alături de întreaga societate românească, ați fost parte la solidaritatea extraordinară față de cetățenii ucraineni refugiați în România, acordându-le îngrijire celor care au avut nevoie”, a transmis Nicolae Ciucă.
Primul ministru a mai adăugat că demersurile guvernamentale în domeniul sănătății urmăresc să asigure tuturor cetățenilor servicii medicale de cât mai bună calitate.
„Misiunea de a salva vieți este o luptă continuă, adeseori nedreaptă, cu timpul și resursele. Acțiunile și demersurile guvernamentale în domeniul sănătății urmăresc să asigure tuturor cetățenilor servicii medicale de cât mai bună calitate, să crească capacitatea sistemului, să pregătească proiecte pentru spitale noi sau renovate, dotate cu echipamente performante.
Cu toții ne dorim investiții substanțiale și pentru aceasta vom integra resursele bugetului național cu cele europene. Așa cum ne-am angajat prin Programul de Guvernare, vom majora de la an la an finanțarea publică a sectorului de sănătate cu cel puțin 0,5% din PIB, pentru a ne apropia de media europeană. Înseamnă o îmbunătățire constantă, având în vedere că PIB-ul României este în continuă creștere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News