Data publicării:

Premieră la NASA. Nicole Aunapu Mann, prima femeie nativă americană care ajunge în spaţiu. Ce a luat la bordul ISS

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Nicole Aunapu Mann a devenit prima femeie nativă americană care ajunge în spaţiu, după ce miercuri, 5 octombrie, a zburat spre Staţia Spaţială Internaţională într-o navetă SpaceX. 

Colonelul Mann, membru al tribului Wallacki, din California, a devenit astroaunt în 2013 şi şi-a terminat programul de antrenament în 2015. 

Într-un interviu recent, aceasta spunea că abia aşteaptă să experimenteze gravitaţia zero şi să vadă Pământul din Spaţiu. 

"Mereu i-am auzit pe astronauţi vorbind despre prima dată când s-au uitat pe hublou şi au văzut planeta din spaţiu. Cred că va fi incredibil şi pentru mine", a spus aceasta, conform Wall Street Journal

Mann nu a zburat singură miercuri spre ISS. Ea a fost însoţită de astronautul Josh Cassada, Koichi Wakata de la Agenţia de Explorare Aerospaţială Japoneză, dar şi de Anna Kikina, de la Agenţia Spaţială a Rusiei, Roscosmos. Ea va sta pe ISS aproximativ 6 luni, timp în care va asigura întreţinerea staţiei. 

Aceasta a adus la bordul staţiei spaţiale şi o "capcană de vise", un cadou de la mama sa. 

"O să ţin acest obiect în camera mea la bordul ISS", a mai spus ea. 

Spre deosebire de alţi astronauţi, Mann spune că a ajunge în spaţiu nu a fost visul vieţii sale. 

"Când eram mică, eram interesată de matematică, de ştiinţe, dar nu mi-am dat seama că a ajunge astronaut era în câmpul posibilităţilor mele", a mai declarat aceasta pentru sursa citată. 

Abia după ce a învăţat să piloteze avioane de vânătoare a început să se gândească la o carieră în cadrul NASA. Mann nu ştia că va fi prima femeie nativă americană care va zbura în spaţiu când a început antrenamentul pentru această misiune. Primul bărbat nativ american care a zburat în spaţiu a fost John Herrington, care a zburat în 2002. 

O rachetă a lui Elon Musk a decolat către ISS, având la bord un cosmonaut rus

Racheta a decolat din Florida către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), având-o la bord pe cosmonauta rusă Anna Kikina, într-o misiune cu un caracter extrem de simbolic, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Moscova din cauza războiului din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres. Aceasta este a cincea misiune către ISS asigurată de SpaceX în numele NASA, însă prima care transportă un cetăţean rus.

Din echipajul "Crew-5" mai fac parte japonezul Koichi Wakata şi americanii Josh Cassada şi Nicole Mann. Aceasta din urmă devine prima femeie de origine amerindiană care ajunge în spaţiu. În urmă cu două săptămâni, un american a decolat spre ISS la bordul unei rachete ruseşti Soyuz.

Acest program de schimb de astronauţi, planificat de mult timp, a fost menţinut în pofida tensiunilor extrem de mari dintre cele două ţări după invazia Rusiei în Ucraina. Asigurarea funcţionarii Staţiei Spaţiale Internaţionale a devenit astfel unul dintre puţinele subiecte de cooperare dintre Statele Unite şi Rusia.

Responsabilul ISS în cadrul NASA, Joel Montalbano, a lăudat "sprijinul excelent al Roscosmos" pentru aceste zboruri comune.

Anna Kikina, o ingineră în vârstă de 37 de ani, va fi a cincea cosmonaută profesionistă trimisă în spaţiu de Rusia, în timp ce Statele Unite şi Europa au trimis zeci de femei la bordul ISS. "Sper că în viitorul apropiat vor fi mai multe femei în rândul cosmonauţilor", a declarat ea în august pentru AFP. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel