Președintele Macron, în vizită la București
Noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, va efectua o vizită oficială la București, în ultima decada a lunii august, cel mai probabil pe 24, ne-au declarat surse diplomatice franceze.
Emmanuel Macron este considerat deja un lider de marcă al Europei, care a echilibrat, într-un timp record, nerealizările mandatului fostului președinte francez, socialistul François Hollande. Macron este un partener puternic al cancelarului german Angela Merkel și este în favoarea unității europene.
Macron va avea întâlniri cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu premierul Mihai Tudose.
România are cu Franța un parteneriat strategic de tipul celui pe care îl are cu Statele Unite. Acesta a fost semnat în vremea fostului președinte francez Nicolae Sarkozy. În același timp, pe întreg parcursul european și euroatlantic al României, doi președinți francezi - Fraçois Mitterand și Jacques Chirac - au avut un rol fundamental în aducerea României în Clubul Occidental. Practic, fără sprijinul constant și puternic al Franței, într-un moment în care fostul președinte american Bill Clinton, democrat, înțelegea prin Europa de Est doar Polonia, Cehia și Ungaria, România n-ar fi putut parcurge complicatul traseu până la Bruxelles.
Vizita, în plină vară, a președintelui Franței la București are drept scop chestiuni politice stringente ce țin de Uniunea Europeană, probleme de securitate și apărare, dar și dezvoltarea economică. Franța se află în topul investitorilor străini în România, inclusiv cu cea mai importantă întreprindere românească - Uzinele Dacia. Franța este prezenta în domeniul industrial de vârf, dar și în bănci, asigurări, înaltă tehnologie și telecomunicații. Relațiile culturale bilaterale existente de sute de ani sunt acum la un nivel nemaiîntâlnit.
Foarte probabil, vizita președintelui Macron va avea în vedere și chestiunile privind programul de înarmare a României, modalitatea prin care se va afectau acesta, încredințări directe nefiind agreate de autoritățile de la Bruxelles. Franța are echipamente militare de vârf în domeniul aerospațial și naval. Anunțul României privind achiziționarea bateriilor antiaeriene Patriot din Statele Unite a deschis calea și pentru partenerii europeni, interesați și ei, la fel ca și America, de o Românie stabilă și puternică militar, în flancul estic al NATO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News