Data actualizării:
Data publicării:

”Două loturi”, de Caragiale, s-a întâmplat în realitate în SUA

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un american credea că a dat lovitura la loterie, însă, ceea ce i s-a întâmplat, întrece chiar și faimoasa nuvelă a lui Ion Luca Caragiale.

John Wines din New Mexico a crezut că a câștigat 500.000 de dolari la loterie, dar ce a pățit, de fapt, reprezintă coșmarul fiecărui jucător, informează Mirror Online.

Atunci când crezi că ai câștigat o sumă imensă, pe care deja vizualizezi cum o vei cheltui, dar ți se spune că acest premiu nu există, nu e tocmai o senzație plăcută. Din contră, susține bărbatul.

John a cumpărat luna trecută un bilet de răzuit de la o benzinărie. Când l-a răzuit, a văzut, spre încântarea lui, că a nimerit cinci numere câștigătoare care valorau 500.000 de dolari.

Însă când John, aflat în culmea fericirii, a fost să își ridice premiul, a aflat că, de fapt, biletul nu era câștigător. Potrivit oficialilor de la Loteria din New Mexico, biletul era o greșeală de tipar.

Citește și: OPT alimente care te fac să fii și mai înfometat

Compania susține că suma maximă pe care o poate oferi este de 250.000 de dolari, iar greșeala de tipărire duce la anularea biletului.

Când John a contactat loteria, a primit următorul email: "Am găsit greșeli într-un pachet de bilete și deja am raportat aceste probleme către locul unde le imprimăm. Vă mulțumim că ați adus această problemă în atenția noastră. Am făcut o reconstrucție completă a biletului dumneavoastră și nu era unul câștigător".

În compensație pentru pățania sa, bărbatul a primit 100 de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel