Data publicării:

Șeful SRI, lansare surpriză la Gaudeamus: "Prostia, risc la adresa securității naționale"

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, a lansat vineri la Gaudeamus două cărți pe care le coordonează.

Cărțile se numesc "Despre intelligence" și "Spion pentru eternitate. Frank Wisner".

"Spuneam acum câțiva ani că un asemenea eveniment reduce și un risc important la adresa securității naționale care se numește incultură și prostie, deci și prostia poate fi un risc la adresa securității naționale și cei care citesc și vin la asemenea evenimente, cumpărători s-ar putea să îmbunătățească în final un mediu de securitate pentru cetățenii României, pentru stat, pentru națiune", a afirmat Maior la începutul lansării.

Referindu-se la volumul "Despre intelligence", Maior a spus că acesta abordează tema redefinirii rolului informațiilor în secolul XXI. În acest sens, el a amintit o idee pe care susținut-o în trecut, unificarea SRI și SIE.

Despre volumul dedicat lui Frank Wisner, Maior a spus că este "biografia unui spion unică în literatura mondială". "A venit la București ca șef al Oficiului pentru Serviciul Strategic al SUA, precursor CIA, după 23 august", a amintit Maior, adăugând că acesta a fost "printre primii oameni care au înțeles pericolele care pândeau națiunea română". Șeful SRI a menționat că Wisner a iubit mult România și i-a mulțumit fiului acestuia, despre care a anunțat că va fi prezent "în câteva luni" în România, la o nouă lansare a acestei cărți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel