Data actualizării:
Data publicării:

POTOP de deșeuri medicale în Indonezia. Seringi, măști și costume de protecție PLUTESC pe ape

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Oamenii din Indonezia se confruntă cu un potop de deșeuri medicale.

Locuitorii din zona râului Cisadane din Indonezia se confruntă cu un potop de deșeuri medicale, transmite Agerpres. Apele sunt pline de seringi, măşti chirurgicale şi costume de protecţie. Situația este una tragică deoarece foarte mulți oameni depind de râul cu o lungime de 138 de kilometri pentru a se îmbăia şi a-şi spăla hainele.

"Încă îmi fac griji, ca să fiu sincer, dar trebuie să mă spăl aici.Sper că nu se va întâmpla nimic, deşi ştiu că este o boală mortală, a declarat o localnică, Eka Purwanti, în vârstă de 36 de ani în timp ce spăla rufele în râu, iar copiii se juca pe mal.

Ministerul Sănătăţii din Indonezia a recunoscut problema spunând că au fost produse 1.480 tone de deşeuri medicale în contextul COVID-19 pe teritoriul ţării din martie până în iunie.

''Tocmai a fost adoptat un nou regulament care prevede directive privind tratarea deşeurilor medicale în fiecare unitate de sănătate, a declarat un reprezentant al ministerului, Imran Agus Nurali.

Epidemiologii sunt îngrijorați

 

Epidemiologii se declară foarte îngrijorați și spun că aceste deșeuri ar putea duce la apariția și mai multor focare de COVID-19.

''Dacă aceste deşeuri medicale se răspândesc în zona rezidenţială din apropierea râului atunci ar putea să polueze apa care este folosită de oamenii de acolo. Ar putea duce la transmiterea COVID-19, a declarat Mahesa Paranadipa Maikel, epidemiolog în cadrul Societăţii pentru Legislaţie Sanitară din Indonezia.

Poluarea în exces cu produse medicinale vine în contextul în care Indonezia se luptă să limiteze răspândirea COVID-19, având în prezent cel mai mare număr de decese din Asia de Sud-Est şi aproape 3.000 de noi infecţii pe zi în ultima săptămână.






Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel