Data publicării:
Poţi merge să cumperi miel de Paşte? RĂSPUNS OFICIAL
Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație? La aceste întrebări pe care şi le pun românii în această periadă a răspuns Poliţia Română.
"Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care iți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico - sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură", răspunde Poliţia Română.
Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel, să vină să mi-l aducă acasă?
Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa, documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.
Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?
Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News